aepopc.ro

aepopc.ro

Share

Asociaţia Europeana Pentru Protectia Omului Si Protectia Copilului www.aepopc.ro

29/04/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

70 de pachete cu alimente oferite persoanelor vârstnice din comuna Petrechioaia

Astăzi, cu binecuvântarea Domnului Dumnezeu și cu sprijinul doamnei Luminița Gheorghiu, al doamnei Maria Grapini și al reprezentanților Băncii pentru Alimente, echipa Asociației Europene pentru Protecția Omului și Protecția Copilului (AEPOPC) a desfășurat o acțiune umanitară în comuna Petrechioaia, satul Moineasca.

În cadrul acestei acțiuni au fost distribuite 70 de pachete cu alimente și dulciuri persoanelor vârstnice și vulnerabile din comunitate, cu scopul de a veni în sprijinul celor aflați în nevoie și de a promova solidaritatea socială.

La eveniment au participat:

doamna Marin Florica – Președinte AEPOPC
doamna Marin Andreea Alexandra – Vicepreședinte AEPOPC
Mihai Căldăraru – reprezentant DGASPC-AEPOPC
Aljumaian Sara – voluntar AEPOPC
Aljoimna Sami – voluntar AEPOPC

De asemenea, la acțiune a participat întreaga echipă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din subordinea AEPOPC.

Prin această inițiativă, Asociația Europeană pentru Protecția Omului și Protecția Copilului își continuă misiunea de sprijinire a persoanelor vulnerabile și de implicare activă în comunitate, oferind ajutor concret celor care au cea mai mare nevoie de solidaritatea și sprijinul societății.

AEPOPC rămâne dedicată promovării valorilor umanitare, protecției drepturilor omului și sprijinirii categoriilor sociale defavorizate.

29/04/2026

70 de pachete cu alimente oferite persoanelor vârstnice din comuna Petrechioaia

Astăzi, cu binecuvântarea Domnului Dumnezeu și cu sprijinul doamnei Luminița Gheorghiu, al doamnei Maria Grapini Europarlamentar și al reprezentanților Băncii pentru Alimente, echipa Asociației Europene pentru Protecția Omului și Protecția Copilului (AEPOPC) a desfășurat o acțiune umanitară în comuna Petrechioaia, satul Moineasca.

În cadrul acestei acțiuni au fost distribuite 70 de pachete cu alimente și dulciuri persoanelor vârstnice și vulnerabile din comunitate, cu scopul de a veni în sprijinul celor aflați în nevoie și de a promova solidaritatea socială.

La eveniment au participat:

doamna Marin Florica – Președinte AEPOPC
doamna Marin Andreea Alexandra – Vicepreședinte AEPOPC
Mihai Căldăraru – reprezentant DGASPC-AEPOPC
Aljumaian Sara – voluntar AEPOPC
Aljoimna Sami – voluntar AEPOPC

De asemenea, la acțiune a participat întreaga echipă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din subordinea AEPOPC.

Prin această inițiativă, Asociația Europeană pentru Protecția Omului și Protecția Copilului își continuă misiunea de sprijinire a persoanelor vulnerabile și de implicare activă în comunitate, oferind ajutor concret celor care au cea mai mare nevoie de solidaritatea și sprijinul societății.

AEPOPC rămâne dedicată promovării valorilor umanitare, protecției drepturilor omului și sprijinirii categoriilor sociale defavorizate.

Photos from aepopc.ro's post 25/04/2026

Astăzi am avut onoarea de a mă întâlni cu doamna Maria Grapini, europarlamentar, ocazie cu care am discutat despre situația dificilă a persoanelor vulnerabile din România.

Am abordat subiecte esențiale precum protecția socială, integrarea și sprijinirea tinerilor în societate, astfel încât aceștia să își poată construi un viitor stabil și să își întemeieze o familie.

De asemenea, am discutat despre necesitatea majorării indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități, în special pentru gradul II și III, la un nivel aliniat standardelor Uniunii Europene.

În calitate de președinte din cadrul AEPOPC România, am subliniat importanța acordării unei atenții sporite persoanelor fără adăpost, copiilor proveniți din medii defavorizate și tuturor categoriilor vulnerabile din țara noastră.

Mulțumesc din suflet doamnei Maria Grapini Europarlamentar pentru primirea călduroasă și pentru sprijinul constant acordat comunităților vulnerabile pe tot parcursul anului 2025.

Mihai Căldăraru
Mihai Căldăraru Director General Adj Direcția Generală de Asistență Socială

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Colentina?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

https://aepopc.eu/

Address


Bucharest
Colentina
020072

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 09:00 - 17:00