CSM Constanta Tenis de Masa

CSM Constanta Tenis de Masa

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from CSM Constanta Tenis de Masa, Sports, Constanta.

Photos from CSM Constanta Tenis de Masa's post 18/10/2025

Echipa națională de senioare a României joacă finala Campionatului European de tenis de masă de la Zadar! După 3-0 cu Slovacia în sferturi, a urmat tot un categoric 3-0 cu Olanda în semifinale, având la masă trio-ul câștigător Bernadette Szocs - Elizabeta Samara - Andreea Dragoman. Această echipă, din care face parte și tănăra jucătoare Elena Zaharia de la CSM Constanța, este coordonată de antrenorul federal Viorel Filimon (CSM Constanța) și antrenată de Andrei Filimon (LPS Constanța / Steaua București). Una dintre jucătoarele cheie ale echipei, Eliza Samara este produsul școlii de tenis de masă de la LPS Constanța și legitimată în prezent la Steaua. Din staff face parte și antrenoarea Anamaria Sebe (CSM Constanța). Iar Constanța urmărește cu emoție evoluția echipei României și îi ține pumnii strânși contra deținătoarei titlului, Germania, în finala programată duminică, de la ora 14.00. Felicitări fetelor și antrenorilor, care au găsit strategia căstigătoare! Și, pentru ca ziua să fie perfectă, și echipa de seniori a României va juca finala, cu Franța, duminică, de la 18.00! Succes în finală! Hai, Constanța! Hai, România!
Foto: FR Tenis de masă

Photos from CSM Constanta Tenis de Masa's post 05/10/2025

Bianca Mei-Roșu a încheiat pe podium la Top 10 Europa 2025! Sportiva noastră a cucerit medalia de bronz, după o competiție puternică, în care a evoluat împotriva celor mai valoroase jucătoare ale continentului la categoria U19. Bianca a obținut șapte victorii în nouă meciuri, ultimele astăzi, 4-1 cu poloneza Karolina Holda și 4-0 cu ucraineanca Veronika Matiunina, prin abandonul adversarei. Mei-Roșu, numărul 7 în clasamentul european feminin U19, a cedat doar în duelurile cu franțuzoaicele Nina Guo Zheng (nr.5) și Leana Hochart (nr.4), medaliatele cu aur și argint în competiția de la Tours. Sportiva noastră a fost însoțită în Franța de antrenoarea de lot Anamaria Sebe, de la CSM Constanța. Felicitări pentru rezultat! Hai, Constanța! Hai, România!
Foto: FR Tenis de masă

Photos from CSM Constanta Tenis de Masa's post 20/07/2025

Bianca Mei-Roșu încheie cu trei medalii de bronz participarea la Campionatul European de Tenis de Masă pentru juniori de la Ostrava, după un veritabil tur de forță, cu două semifinale jucate astăzi, la interval de aproape două ore! Campioană europeană U19 la simplu, în 2024, la Malmo, sportiva noastră a luptat pentru a-și apăra coroana continentală, dar a pierdut reeditarea finalei de anul trecut cu ucraineanca Veronika Matiunina, devenită între timp numărul unu în clasamentul european al categoriei și favorită principală la aur. Duelul din semifinale a fost un adevărat thriller, Bianca cedând cu 3-4, pe seturi: 11-9, 11-13, 11-6, 6-11, 11-4, 8-11, 9-11! La dublu, Bianca Mei-Roșu și slovena Sara Tokic au cedat, în semifinale, în fața tandemului alcătuit din... aceeași Veronika Matiunina și portugheza Matilde Pinto, scor 0-3 (10-12, 9-11, 5-11). Bianca jucase semifinală și la dublu mixt, iar palmaresul său la Ostrava numără trei medalii de bronz. Felicitări, Bianca! Felicitări antrenorilor Anamaria Sebe și Viorel Filimon și tuturor celor care au contribuit la această performanță! De acum, atenția noastră se mută spre Jocurile Mondiale Universitare de Vară, unde echipa României, cu Elena Zaharia și Andrea Teglas în componență, a avut un parcurs foarte bun până în sferturile de finală, unde a cedat cu 0-3 în fața Japoniei. Elena Zaharia a jucat de la egal la egal cu Kotomi Omoda în prima partidă, reușind să revină de la 0-2 și să amâne deznodământul pentru setul decisiv, în care a cedat cu 8-11. Andrea Teglas a pierdut, 0-3 cu Sakura Aoi. Ele au făcut echipă cu Evelyn Ungvari și Ioana Sângeorzan, sub bagheta antrenorului Adrian Crișan. De astăzi, au început meciurile pe tabloul de simplu. Hai, Constanța! Hai, România!
Foto: FR Tenis de Masă

19/07/2025

Bianca Mei-Roșu a obținut și cea de-a treia calificare în semifinale la Campionatul European de Tenis de Masă pentru juniori de la Ostrava, după ce a învins-o pe franțuzoaica de origine chineză Nina Guo Zheng! Sportiva noastră s-a impus cu 4-2 și și-a asigurat deja medalia de bronz, dar va lupta în continuare pentru a-și apăra titlul continental U19, cucerit anul trecut la Malmo. În semifinale, duminică, de la ora 13.10, Bianca va juca împotriva ucrainencei Veronika Matiunina, numărul unu în clasamentul european la simplu. Pe care o va întâlni și în semifinalele probei de dublu fete, în care constănțeanca face pereche cu slovena Sara Tokic, iar ucraineanca joacă alături de portugheza Matilde Pinto. Duminică, de la 11.40. Felicitări, Bianca! Felicitări, antrenorilor Anamaria Sebe și Viorel Filimon! Succes în semifinale! Hai, Constanța! Hai, România!

Photos from CSM Constanta Tenis de Masa's post 29/06/2025

CSM Constanța luptă pentru titlul național pe terenul campioanei en titre, CSA Steaua București, după ce s-a impus cu 3-2 în turul finalei Superligii. Returul se joacă luni, de la ora 17.00, în sala de tenis de masă a complexului Ghencea. Misiunea fetelor antrenate de Viorel Filimon și Anamaria Sebe va fi dificilă, dar nu imposibilă. Elena Zaharia, învingătoare la Constanța în fața Andreei Dragoman, a arătat că se poate bate pentru victorie în orice meci, iar Bianca Mei-Roșu traversează o perioadă foarte bună, devenind recent cvadruplă campioană balcanică U19 la competiția de la Orestiada (Grecia). Alături de ele, Andrea Teglas întregește echipa CSM în duelul cu campioana din ultimii ani, al cărei lider este cea mai valoroasă jucătoare a României, vicecampioana mondială Bernadette Szocs. Hai, Constanța!

Photos from CSM Constanta Tenis de Masa's post 30/04/2025

Calificare pentru CSM Constanța în finala Superligii feminine de tenis de masă, după o nouă victorie cu 3-0 în compania lui CSM Carei! Fetele antrenate de Viorel Filimon au câștigat și returul semifinalei, jucat în Sala LPS “Nicolae Rotaru”, după ce reușiseră să se impună pe terenul adversarelor tot cu 3-0! Într-o atmosferă electrizantă, Andrea Teglas a început tare și a învins-o pe cea mai bună jucătoare a echipei oaspete, Dora Madarasz (locul 46 în clasamentul european ETTU), în trei seturi: 11-7, 11-8, 11-6! A urmat Elena Zaharia (locul 48 ETTU), care a dispus cu 3-1 de Helga Dari, pe seturi: 12-10, 15-13, 7-11, 11-7. Duelul dintre Bianca Mei-Roșu (locul 78 ETTU) și Bernadette Balint (locul 74 ETTU) a încheiat meciul, campioana europeană U19 reușind și ea un succes clar: 11-6, 11-9, 11-9. Felicitări, jucătoarelor și staff-ului! Urmează finala cu campioana en titre, CSA Steaua București, marea favorită a competiției, care se va disputa în luna iunie, tot în dublă manșă. Hai, Constanța!

20/04/2025
Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Constanta?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Constanta