Anca Butnariu - Life Design

E Ziua Psihologului azi, așa că e și ziua mea. 😍
Știu că unii mă iubesc, alții nu.
E uman să fie așa.

Îmi vine acum în minte cea mai revelatoare definiție a psihologului pe care am auzit-o vreodată, de la Irvin Yalom: „distrugătorul de iluzii.”

Sună brutal la prima vedere, dar, dacă privești mai profund, e chiar o realitate.

„Iluziile” cu care vii tu la terapie sunt mecanismele tale de protecție, știu, dar rolul meu nu este să validez niște povești false, ci să te ajut să vezi adevărul și să poți sta cu el fără să te prăbușești.

Ca, mai apoi, să te bucuri de ceea ce rămâne atunci când nu te mai ascunzi.

Mă gândeam la cât de periculos ni se pare uneori terapeutul care vede în noi, care vede cm ne mințim ca să putem continua. Și cm ne supărăm adesea pe el, pentru că ne ia sensurile acelea false în care credem. Atunci apare furia, nu?

Pentru că se prăbușește o întreagă formă de protecție, și uneori oamenii preferă simptomul, decât pierderea sensului pe care simptomul îl aduce.

Mi se pare un rol greu. Frumos, dar greu, mai ales dacă lucrezi profund., și nu doar simptomatic.

Și lucrul de care puțini psihologi vorbesc at the end of the day...oamenii se simt adesea văzuți de psiholog, dar rareori psihologul însuși este văzut în umanitatea lui.

Devine doar un conținător, un spațiu pentru ceilalți, un ecran de proiecție, un instrument de reglare pentru ceilalți.

Adevărul trist pe care rareori îl exprim, este că mi-aș dori și eu să fiu privită ca om, pentru că eu nu încetez să fiu om atunci când îi însoțesc pe ceilalți.

Doar că uneori simt că sunt tratată ca și cm ar trebui să nu fiu om.
Să fiu mereu disponibilă, reglată, funcțională, stabilă. E prea multă presiune în aceste așteptări.

Sunt Psiholog și Om.