Calugarul ioan

Calugarul ioan

Share

Ajut oameni rătăciți de pe calea lui Dumnezeu .

01/03/2026
21/01/2026

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

10/01/2026

Rugăciunea zilei de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O, Doamne, astăzi Îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în Rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Want your establishment to be the top-listed Arts & Entertainment in Iasi?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Website

Address


Iasi