Blue Dust

Să nu vă prind!

În felul meu, eu v-am iubit enorm,
Dar n-am știut să vă iubesc cm așteptați,
Eu v-am iubit așa, în felul meu diform,
Eu v-am iubit parcă mi-ați fost toți frați.

Si când m-am stins eu nu m-am plâns la voi,
Nu mi-ați văzut vreodată lacrimi pe obraz,
Că am știut să mi le-ascund în ploi
Și nu m-am plâns la voi de vreun necaz.

Când mă voi duce, chiar dacă aflați,
Să nu vă-ngrămădiți să mă petreceți,
Pe drumul meu, stingher, printre damnați,
Să nu vă prind! Să nu mă contraziceți!

Vreau singur să mă duc la Dracu’-n praznic,
Că n-am știut nicicând să-mpart tristeți
Și-am fost, din când în când, poate, obraznic
Și-o să vă las cu dor și judecăți.

Iar

Iar se plimbă pământul cu mine,
Cum se plimbă covorul în filme,
Iar mă mint în oglindă că-s bine,
Când mă strigă iar Iadul pe nume.

S-a lungit iară noaptea, de-acum,
Iar sunt umbre prea multe-n nimic,
Eu sunt singur pe ultimul drum
Și nu pot să le-nfrâng că sunt mic.

Iar îmi urlă ecou’-n urechi,
Ca o bombă ce nu se mai stinge,
Iar mi-e dor de Cosminul cel vechi,
Însă el nu mă poate ajunge.

S-a lărgit iară lumea, de-acum,
Când oricum mi-era mare deja,
Când în ochi mi se lasă iar fum
Și poteca iar n-o pot vedea.