Avocat Carla Filip

Avocat Carla Filip

Share

Avocat

Photos from Avocat Carla Filip's post 30/06/2026

Într-o cauză având ca obiect încetarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, am formulat o cerere prin care am solicitat instanței să dispună încetarea acestei măsuri.

📑 Pentru a dovedi că starea de sănătate a clientei mele s-a ameliorat și că nu mai există temeiuri pentru menținerea măsurii de siguranță, am solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Concluziile raportului de expertiză au confirmat susținerile noastre, iar instanța a dispus încetarea măsurii de siguranță, punând astfel capăt obligației clientei mele de a urma tratamentul medical impus prin hotărâre judecătorească.

🔹 Menținerea acestei măsuri ar fi însemnat continuarea unei restrângeri importante asupra vieții sale, prin obligația de a urma tratamentul și de a se supune monitorizării prevăzute de lege, deși aceasta nu mai era justificată de starea sa de sănătate.

⚖️ Măsurile de siguranță trebuie să subziste doar atât timp cât există motivele care au determinat luarea lor. Atunci când aceste motive dispar, este esențial ca drepturile persoanei să fie pe deplin restabilite.

Fiecare cauză reprezintă o nouă oportunitate de a demonstra că o apărare atent construită și susținută prin probe poate conduce la soluții juste.

23/06/2026

📌 Modificarea domiciliului minorului – când poate fi solicitată?

Astăzi am susținut în instanță o cauză având ca obiect modificarea măsurilor privind minorul, respectiv schimbarea domiciliului acestuia, întrucât părintele la care fusese stabilită anterior locuința nu se ocupa în mod corespunzător de creșterea și îngrijirea acestuia. ⚖️👨‍👩‍👧
🔎 Este important de știut că hotărârile privind domiciliul minorului nu sunt ,,pentru totdeauna". Dacă, după pronunțarea acestora, apar schimbări semnificative de împrejurări, instanța poate dispune modificarea măsurilor stabilite anterior.

📋 Schimbarea domiciliului minorului poate fi solicitată atunci când:
✅ părintele la care locuiește copilul nu îi asigură condiții corespunzătoare de creștere și educare;
✅ există neglijență în îngrijirea minorulu
✅ sunt afectate dezvoltarea, sănătatea sau echilibrul emoțional al copilului;
✅ celălalt părinte poate oferi un mediu mai stabil și mai adecvat nevoilor acestuia.

12/06/2026

⚖️ Astăzi am asistat persoana vătămată în cadrul unei audieri într-un dosar având ca obiect infracțiunea de înșelăciune.

În concret, persoana cercetată, cadru militar, deși căsătorit, a întreținut o relație cu persoana vătămată și i-a promis în mod repetat că va divorța și că se va căsători cu aceasta. Profitând de încrederea creată și invocând diverse nevoi financiare, a solicitat și primit de la persoana vătămată multiple sume de bani, prejudiciul total ridicându-se la aproximativ 55.000 lei.

Cauza se află în curs de cercetare, urmând ca organele judiciare să administreze întregul probatoriu necesar pentru stabilirea situației de fapt și a răspunderii penale.

06/06/2026

⚖️📞 Vineri am fost în instanță într-o cauză privind anularea unui proces-verbal de contravenție pentru presupusa utilizare abuzivă a numărului de urgență 112.

📍 Contextul? Un conflict între vecini, unde tensiunea a fost suficient de mare încât clientul meu a apelat 112 de 2 ori, considerând că se află într-o situație de pericol.

🚨 Cu toate acestea, intervenția autorităților a fost urmată de sancționarea sa, reținându-se că apelul ar fi fost abuziv.

📌 Din punct de vedere juridic, însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Pentru a putea vorbi despre apel abuziv la 112, este esențială dovedirea RELEI-CRDİNȚE, adică:
❌ apelarea intenționată fără existența unei urgențe reale;
❌ folosirea numărului 112 pentru șicană sau conflict;
❌ transmiterea de informații vădit false;
❌ utilizarea repetată și nejustificată a serviciului de urgență.

👩‍⚖️ Rămâne ca instanța să stabilească dacă în acest caz vorbim despre abuz sau despre o reacție într-un context tensionat pentru a evita o reală agresiune.

14/05/2026

⚖️👩‍⚖️ Interesul superior al copilului trebuie să fie întotdeauna prioritatea principală.

Există situații în care exercitarea autorității părintești în comun nu mai servește binele minorului, mai ales atunci când unul dintre părinți:
❌ nu se implică efectiv în creșterea și educarea copilului;
❌ este absent constant din viața acestuia;
❌ are o conduită cu predispoziție infracțională, care poate afecta echilibrul și siguranța minorului.

În astfel de cauze, susțin exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către părintele care oferă stabilitate, protecție și implicare reală în viața copilului. 👩‍👧🛡️

📌 Autoritatea părintească nu trebuie să reprezinte doar un drept formal, ci o responsabilitate exercitată concret, în interesul superior al minorului.

⚖️ Fiecare copil merită un mediu sigur, echilibrat și sănătos pentru dezvoltarea sa armonioasă.

13/05/2026

⚖️ Astăzi am fost prezentă în fața instanței pentru susținerea unei cereri de încetare a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical.

Această măsură poate fi dispusă atunci când o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar instanța apreciază că, din cauza unei afecțiuni medicale sau psihice, aceasta prezintă un pericol pentru societate dacă nu urmează tratament de specialitate.

Încetarea măsurii poate fi solicitată atunci când:
✔️ starea de sănătate a persoanei s-a ameliorat;
✔️ nu mai există pericol social;
✔️ tratamentul nu mai este necesar;
✔️ concluziile medico-legale confirmă evoluția favorabilă 📄

⚖️

08/05/2026

📍 Astăzi am fost prezentă în instanță pentru a susține o cerere de intervenție accesorie ⚖️

Mulți oameni nu știu că, atunci când o persoană apropiată sau o parte implicată într-un proces are nevoie de sprijin juridic, există posibilitatea legală de a interveni în acel dosar pentru a susține poziția uneia dintre părți .

🔎 Ce înseamnă intervenția accesorie?
Intervenția accesorie este o procedură prin care o persoană care are un interes în soluționarea cauzei poate intra într-un proces deja existent pentru a sprijini una dintre părți 📝

✅ Practic, dacă rezultatul acelui proces vă poate afecta indirect drepturile, interesele sau situația juridică, legea vă permite să participați pentru a susține partea pe care o considerați îndreptățită.

📌 Aceasta poate fi formulată în diverse tipuri de litigii, iar rolul ei este de a aduce argumente și susținere suplimentară în fața instanței.

28/04/2026

Astăzi sunt prezentă într-o cauză care arată cât de ușor poate fi răsturnată realitatea… cel puțin la nivel de aparență.

După ce a agresat fizic două persoane, autorul faptelor a făcut un pas și mai surprinzător: a formulat o acțiune civilă pentru obținerea de daune morale. Aceasta nu a fost formulată împotriva „oricui”, ci chiar împotriva persoanei care a intervenit pentru a apăra victimele.

Practic, cel care a sărit în ajutor este transformat în „vinovat”, într-o încercare evidentă de a obține daune morale nemeritate.

Miza noastră? Să arătăm adevărul, faptul că lucrurile nu stau deloc așa cm sunt prezentate și că probele spun o cu totul altă poveste.

Dincolo de strategii și aparențe, justiția înseamnă echilibru și adevăr ⚖️

Photos from Avocat Carla Filip's post 24/04/2026

În primă instanță, clienta mea a fost condamnată la pedeapsa de 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

📌 Am considerat că soluția nu reflectă pe deplin circumstanțele personale ale clientei — motiv pentru care am formulat apel.

🔁 În urma judecării apelului, am obținut o soluție semnificativ mai favorabilă: renunțarea la aplicarea pedepsei.

✅ Ce înseamnă asta concret?
Clienta mea își poate recupera permisul de conducere și își poate continua viața fără consecințele unei condamnări penale.

💬 Fiecare caz are particularitățile sale, iar o apărare bine construită poate face diferența.

14/04/2026

⚖️ Justiția nu trebuie să întârzie. Pentru că atunci când întârzie… afectează dreptul la un proces soluționat în termen rezonabil.

Astăzi susțin o cauză care reflectă o problemă reală din sistemul penal: durata excesivă a proceselor penale în faza de urmărire penală ⏳

În urmă cu 2 ani și 3 luni, clienta mea a formulat o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor funcționari publici.
📌 Până în prezent, nu au fost efectuate acte de cercetare penală care să conducă, într-un termen rezonabil, la finalizarea urmăririi penale.

❗ Dosarele nu trebuie „uitate” în sertare ani de zile. Fiecare persoană are dreptul la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil.

👉 Contestarea duratei procesului penal reprezintă un remediu legal important pentru astfel de situații – un instrument prin care putem solicita accelerarea procedurilor și responsabilizarea organelor judiciare.

🔍

Want your practice to be the top-listed Law Practice in Oradea?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Website

Address


Strada George Enescu, Nr. 7A, Cam. 5, Jud. Bihor
Oradea