Edubiz
Tinerii de azi, profesioniștii și liderii de mâine! People and Business development. Internship pentru elevi si studenti in domeniul dorit.
În EduBiz, tinerii ajung în fața unor oameni pe care, poate, altfel i-ar fi văzut doar la televizor, pe scenă sau în online. Dar aici nu îi privesc de la distanță. Vorbesc cu ei. Pun întrebări. Înțeleg ce există în spatele succesului, al emoțiilor, al greșelilor și al experienței reale.
Într-o perioadă în care mulți tineri se simt pierduți, nesiguri pe ei sau presați să fie “buni la toate”, accesul la astfel de întâlniri poate schimba enorm felul în care se văd pe ei înșiși. Pentru că uneori e nevoie de o singură conversație ca să prinzi mai mult curaj, să vorbești mai liber, să începi să ai încredere în vocea ta.
Iar în EduBiz, comunicarea nu se învață din definiții. Se învață prin practică, prin întâlniri reale, prin dialog, prin emoție. Prin oameni care au experiență și aleg să o ofere mai departe tinerilor, cm este doamna Mihaela Tatu.
Aici, adolescenții descoperă că pot fi ascultați. Și, mai ales, că pot deveni versiuni mai sigure și mai autentice ale lor. Pentru mulți dintre ei, asta valorează mai mult decât orice lecție teoretică.
EduBiz creează contextul care îi apropie pe tineri de lumea reală și de oamenii care o construiesc. O comunitate în care mentoratul, dialogul dintre generații și dezvoltarea personală nu sunt doar concepte frumoase, ci lucruri care se întâmplă concret, constant și cu sens.
Și poate acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care un tânăr le poate primi: șansa de a învăța direct de la oameni care inspiră și care îl fac să creadă că și el poate ajunge acolo unde își dorește.
💬 Dacă ai avea ocazia să stai de vorbă cu orice profesionist pe care îl admiri, ce întrebare i-ai pune?
Ea este Daria :)
Una dintre tinerii care au crescut în EduBiz, au învățat să aibă curaj, să se implice și să creadă în propriul potențial. Iar chiar dacă astăzi este alumni, EduBiz a rămas pentru totdeauna parte din drumul și viața ei.
Pentru că EduBiz este despre oamenii care îți devin sprijin, despre experiențele care te formează și despre valorile care rămân cu tine oriunde mergi mai departe. Aici, tinerii învață să își descopere talentele, să acționeze, să construiască proiecte cu impact și să facă parte dintr-o comunitate care crește împreună. Iar legătura aceasta nu se termină odată cu liceul sau facultatea, ci continuă prin fiecare pas, fiecare alegere și fiecare vis pe care au curajul să îl urmeze.
În acest video, Daria vorbește despre ce a însemnat EduBiz pentru ea și de ce crede că fiecare tânăr are nevoie de un loc în care să fie susținut, ascultat și inspirat să devină cea mai bună versiune a sa.
Fii și tu parte din comunitatea noastră! 🤗
https://www.facebook.com/share/1AhzxkLaU5/
neag
Cât de mult ar trebui să conteze părerea celorlalți atunci când îți construiești drumul?
La EduBiz, credem că adevărata creștere începe în momentul în care un tânăr învață să se cunoască pe sine. Pentru că, înainte de a decide cât de mult contează opiniile celorlalți, e esențial să știi care sunt propriile tale valori. Cine ești tu, dincolo de așteptările celor din jur? Ce te definește? Ce alegi să păstrezi și ce alegi să lași în urmă?
În comunitatea noastră, tinerii nu sunt învățați să ignore complet lumea din jur, ci să dezvolte discernământ. Să asculte, să înțeleagă, dar să nu se piardă pe ei înșiși. Prin experiențe reale, mentorat și implicare pe termen lung, ei învață să-și construiască o identitate bazată pe autenticitate, gândire critică și asumare.
Pentru că valorile nu se predau teoretic, ci se descoperă, se testează și se trăiesc. Iar atunci când un tânăr își înțelege valorile, părerile celorlalți nu mai devin presiune, ci doar perspective din care poate învăța.
EduBiz înseamnă spațiul în care tinerii devin suficient de încrezători încât să creeze impact, fără a aștepta validare.
Tu cm faci diferența între ceea ce simți tu și ceea ce așteaptă ceilalți de la tine? Scrie-ne în comentarii!
28/04/2026
Pe 24 aprilie, la Primăria Municipiului Oradea, am avut bucuria să o avem alături de noi pe Eva Viorela Sfârlea, într-un context care a adus tinerii mai aproape de un domeniu despre care se vorbește mult, dar se explică prea rar pe înțelesul lor, și anume bursa și investițiile.
Întâlnirea a fost una utilă, iar atmosfera prietenoasă și deschisă spre învățare, ca întodeauna în EduBiz. Nu a fost despre teorie complicată, ci despre cm funcționează lucrurile de fapt, despre alegeri, riscuri și pașii mici care pot face diferențe mari în timp. Tinerii au fost prezenți, au pus întrebări, au încercat să înțeleagă și, mai ales, au fost în încurajați să înceapă să investească odată ce împlinesc vârsta de 18 ani.
Chiar în timpul evenimentului, tinerii au avut ocazia să-și creeze conturi demo la bursă, au explorat platforma și au făcut primul pas concret într-o lume care până atunci părea departe.
La EduBiz, credem că așa se construiește învățarea: prin experiențe concrete, prin oameni care împărtășesc din parcursul lor și prin contexte în care tinerii pot încerca, greși și învăța.
Îi mulțumim cu apreciere Evei Viorela Sfârlea pentru deschiderea și răbdarea cu care a fost alături de tineri, Primăriei Municipiului Oradea pentru găzduire și partenerilor noștri pentru susținere.
Lasă-ne un comentariu dacă ești curios ce evenimente mai pregătește echipa EduBiz 🤗
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Telephone
Website
Address
Strada Micu Klein, Nr. 3, Ap. 1
Oradea
410103