Traire Ortodoxa

https://m.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/tacerea-152811.html

Tacerea Intr-o epocă bogată în cuvânt, ştiri, informaţii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degrabă ciudat ca cineva să vorbească despre tăcere. In vremuri de decădere a cuvântului în minciună, jignire, linguşire, ironie, înşelăciune şi batjocură, se impune, credem, să facă referire cineva şi la cunos...

"Într-o zi a venit om la mine să se spovedească:

– Părinte eu nu pot să mă rog, mă risipesc mereu. Nu pot să mă concentrez!

-I-am spus:

– Nu-i adevărat!

M-a contrazis:

– Nu, este adevărat! În capul meu se învârte mereu ceea ce am făcut în ziua curentă, ce trebuie să fac și tot așa.

I-am răspuns:

– Iată că tu singur ai dovedit că am dreptate. Tu poți foarte bine să te concentrezi! Problema este că nu te concentrezi asupra lui Dumnezeu, ci asupra ta. Domnul însă te cheamă să te lepezi de tine. Iar tu nu vrei să o faci. Imediat ce începi să te gîndești la Dumnezeu, te gândești din nou la tine însuți. Deci atenția ta este tare ca oțelul. Dar obiceiul acestei atenții este cel pe care îl iubești, adică tu însuți. Nu este Cel pe Care spui că Îl iubești.

De aceea, nu e puternică rugăciunea noastră. Monahilor noștri le recomand să se roage așa:„Cred, Doamne, ajută necredinței mele.”"

Din Schimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos, Ed. Egumenița, 2015, V.1, p.191

Trăsăturile caracteristice ale iubirii dintre soţi.

Trebuie specificat totuşi foarte clar că, morala familiei nu se reduce la morala persoanei, pentru că deşi avem de-a face cu două persoane şi nu cu două părţi ale unui întreg, căsătoria nu poate fi definită ca alăturarea a două persoane. Relaţia de iubire în cazul cuplului uman nu este o simplă variantă a relaţiilor interpersonale. Nu două persoane formează căsătoria, familia este o realitate supra-personală. Iubirea dintre soţi are anumite trăsături specifice, care o deosebesc fundamental de iubirea interpersonală. Iubirea dintre soţi este de altă factură decât simpla iubire dintre două persoane.
Iubirea conjugală are ca fundament ontologic alteritatea, care este înscrisă în diferenţa originară dintre bărbat şi femeie. Iubirea conjugală este calitativă şi presupune că bărbatul nu este femeie şi femeia nu este bărbat. Bărbatul iubeşte femeia pentru că este diferită de el, iar femeia iubeşte bărbatul pentru că este diferit de ea. A recunoaşte în altul o distincţie calitativă înseamnă a-l accepta în singularitatea sa, a-l privi ca unic şi a privi din partea lui un mesaj pe care nimeni altul nu-l poate repeta. A iubi înseamnă în primul rând, a recunoaşte pe celălalt în diferenţa sa, în caracterul său specific. În polaritatea originară bărbat-femeie se descoperă necesitatea de a recunoaşte pe celălalt în împlinirea de sine, fără ca acest lucru să însemneze căutare fără saţiu a unui alter ego erotic. E vorba de o diferenţiere care implică imposibilitatea pentru fiinţa umană de a-şi avea toate condiţiile activităţii sale în sine însuşi, în adâncul raţiunii şi în libertatea de a fi autentic umană, fără acceptarea unei alte maniere de a exista.
Alteritatea calitativă a iubirii dintre soţi exclude cu desăvârşire pluritatea. Iubirea dintre soţi este exclusivistă, cm este şi adevărul. Exclusivitatea presupune imposibilitatea pentru bărbat de a mai avea o altă o altă legătură de iubire decât femeia lui, precum şi invers, imposibilitatea pentru femeie de a mai avea o altă legătură de iubire decât cu bărbatul ei. Iubirea dintre soţi este geloasă, exclude o a treia persoană, este exclusivistă. Dacă nu există exclusivitate este adulter. Fiind exclusivitate iubirea dintre soţi presupune monofilie şi monogamie.
Dăruirea unei persoane umane implică, descoperirea, cunoaşterea sau dezvăluirea către celălalt, cere dăruirea de sine întreagă celeilalte persoane, care, renunţând la căutarea egoistă a satisfacţiilor proprii, se întoarce cu totul spre persoana celuilalt, dorindu-i şi procurându-i binele. Deşi iubirea unuia se deosebeşte de a celuilalt totuşi, iubirea conjugală este reciprocă. De aceea a tria caracteristică a iubirii dintre soţi este reciprocitatea. Numai atunci când între cele două persoane există o dăruire reciprocă totală, când amândouă renunţă la sinea lor îngustă spre a se dărui una alteia, se naşte iubirea cea adevărată şi unică, numai aceasta putând să garanteze cunoaşterea autentică a celor doi parteneri de viaţă şi unirea autentică pentru eternitate.