Brigada Informaţii
Anchete, reportaje, stiri din judetul Neamt
28/01/2026
Carbonizat de la o ţigară
Un bărbat (41 de ani), din municipiul Piatra-Neamţ, a fost găsit carbonizat în locuinţa care i-a luat foc după ce nu a stins o ţigară. Tragedia s-a petrecut luni după-amiază, pe strada Prieteniei, din cartierul Gara Veche.
La ora 16, vecinii au sunat la 112 pentru că au văzut fum puternic şi flăcări în zona acoperişului, la locul evenimentului s-au deplasat voluntarii, pompierii pietreni cu mai multe autospeciale, SMURD-ul şi poliţiştii. Când au ajuns forţele, , s-a constatat că din interiorul locuinţei ieşea fum, iar flăcările cuprinseseră o cameră şi ajunseseră la acoperiş.
„S-a acţionat pentru localizarea incendiului şi pentru evitarea propagării la două locuinţe aflate în imediata apropiere. Din păcate, în interiorul camerei în care s-a manifestat incendiul a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat. Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului în urma căruia au ars bunurile din interiorul camerei şi al unui hol alături de 70 de metri pătraţi din acoperişul casei“, a declarat căpitanul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. Cadavrul proprietarului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală. Oamenii legii fac cercetări pentru „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.
„În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente care pot produce importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, reamintim cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat: nu aruncaţi restul de ţigară decât după ce v-aţi asigurat că e stins; dacă fumaţi într-o încăpere, folosiţi o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor şi să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteţi pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări. Stingeţi ţigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi; nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră; nu aruncaţi mucurile de ţigară pe jos în apropierea materialelor combustibile (în apropierea locuinţei, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale). Dacă sunteţi în autoturism şi fumaţi, aveţi grijă să nu aruncaţi restul de la ţigară pe geam pentru că puteţi incendia vegetaţia uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar dacă vă întindeţi în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă!“, a atenţionat căpitanul Popa.
(Mihai SAVA)
15/01/2026
Paznicul de vanatoare "Nelu" Voda - trimis in judecata
* el este acuzat de fals material in inscrisuri oficiale si detinere ilegala de munitie letala
Ion Voda (zis "Nelu"), in varsta de 57 de ani, paznic de vanatoare, a fost pus sub acuzare de Parchetul Bicaz pentru fals material in inscrisuri oficiale (patru fapte) si detinere ilegala de munitie letala. Conform rechizitoriului, in 2022, barbatul a modificat mai multe autorizatii de vanatoare (la cerb si mistret), pentru niste prieteni "cu staif", folosind un pix "inteligent" - cu cerneala speciala.
S-a intamplat de patru ori, in februarie, martie, mai si iunie. "Inculpatul, in calitate de functionar public asimilat in cadrul AJVPS (paznic de vanatoare), folosindu-se de un pix pilot tip «frixion», a sters datele consemnate cel mai probabil la 16.02.2022 din rubricile inscrisului oficial cu denumirea «Autorizatie de vanatoare individuala» si a consemnat in aceleasi rubrici alte aspecte nereale si contrare celor sterse, autorizatiile fiind inregistrate in evidentele AJVPS.
Pixul folosit de Voda are o tehnologie unica de cerneala termosensibila care permite stergerea greselilor, faraa deteriora hartia - lacapat prezinta o radiera speciala care sterge scrisul si apoi se pot completa alte date cu acelasi tip de cerneala.
De asemenea, pe 8 februarie 2024, cand oamenii legii i-au facut o
perchezitie la domiciliu, Voda a fost prins cu 20 de cartuse de arma letala, calibrul 270 Win, marcile Sako, Geko si FC, fara a fi autorizat sa posede astfel de munitie.
A incercat, fara succes, sa scape de acuzatii
"Nelu" Voda a contestat legalitatea actelor de urmarire penala, invocand mai multe "nereguli", dar sustinerile sale i-au fost demontate de judecatori.
Instanta a constatat legalitatea rechizitoriului si a hotarat inceperea judecatii.
Iata cateva din argumentele lui Voda, prin care sustinea ca i s-a incalcat
dreptul la aparare, iar ancheta ar fi fost defectuasa, aa cm apar acestea in
incheierea de sedinta de marti:
* "In cursul urmaririi penale s-au efectuat doua rapoarte de constatare
criminalistica grafoscopica (analize criminalistice ale scrisului) pentru a
stabili presupusa semnatura a inculpatului pe anumite inscrisuri. Aceste
constatari grafoscopice au fost dispuse de organul de urmarire penala fara
respectarea dispozitiilor legale aplicabile expertizelor: inculpatul nu a fost
incunostintat despre efectuarea lor, nu i s-a permis desemnarea unui expert
parte si lucrarea a fost realizata de catre o persoana angajat in cadrul Politiei,
care nu avea calitatea de expert judiciar autorizat independent".
* "Rechizitoriul emis ulterior nu cuprinde descrierea uneia dintre faptele
retinute in sarcina inculpatului - anume cea de-a doua infractiune -,
limitandu-se sa mentioneze existenta acestei acuzatii fara a prezenta situatia
de fapt corespunzatoare. Aceasta omisiune contravine cerintelor legale de
intocmire a actului de sesizare si afecteaza prav dreptul la aparare al
inculpatului, care nu este pe deplin informat asupra acuzatiei".
* "Cea de-a doua fapta de detinere ilegala de munitie nu este expusa in
rechizitoriu (lipsesc detaliile privind data, locul, circumstantele si modul de
comitere), ceea ce echivaleaza cu nesesizarea legala a instantei in privinta
acestei acuzatii. O asemenea omisiune face imposibila stabilirea concreta a
obiectului judecatii cu privire la respectiva fapta si incalca dreptul
inculpatului de a fi informat in mod detaliat asupra naturii si cauzei
acuzatiei aduse impotriva sa".
* "Daca din probele astfel anulate au rezultat si alte mijloace de proba
derivate, acestea vor fi excluse la randul lor, in masura in care nu puteau fi
obtinute in mod independent de acea proba viciata. Astfel se va asigura ca
nicio proba obtinuta prin incalcarea legii sau prin compromiterea
drepturilor inculpatului nu este folosita in proces. Legea distinge intre
constatarea tehnico-stiintifica si expertiza judiciara".
* "S-a produs o incalcare a principiului egalitatii armelor: acuzarea a
obtinut o opinie tehnica unilaterala, in timp ce apararea nu a avut nicio
ocazie de a contrabalansa concluziile ori de a adresa intrebari si obiectiuni
inainte de finalizarea raportului".
* "In cauza, specialistul grafoscop care a intocmit raportul era un angajat al
Politiei Judiciare, subordonat organului de ancheta, ceea ce pune sub
semnul intrebarii impartialitatea concluziilor sale, aspecte care confirma ca
raportul de constatare a fost obtinut printr-o procedura viciata, contrara atat
prevederilor Codului de Procedura, cat si exigentelor constitutionale si
conventionale privitoare la procesul echitabil. Desi s-a solicitat la urmarire
penala readministrarea probatoriului si s-a solicitat efectuarea unei expertize
grafoscopice aceste cereri au fost constant respinse de procurorul de caz si
de prim-procuror cu ocazia analizarii plangerilor formulate, vatamarea fiind
astfel evidenta".
(Mihai SAVA)
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the public figure
Telephone
Website
Address
Calistrat Hogas Nr. 39
Piatra Neamt