Liceul Teoretic Sebis

Liceul Teoretic Sebis

Share

Pagina oficiala a Liceului Teoretic Sebis

12/07/2026

🥇 Gala Excelenței la 🥇

✨ Uneori, performanța înseamnă mai mult decât o notă. Înseamnă curajul de a o lua de la capăt, puterea de a depăși bariere și încrederea că, prin muncă și determinare, orice vis poate deveni realitate.

📌 Astăzi o felicităm pe ANNA PAOLA POP, absolventă a Liceului Teoretic Sebiș, pentru nota 10 (ZECE) obținută la proba E.d), la disciplina Biologie, în cadrul Examenului Național de Bacalaureat.

"Până acum doi ani și jumătate, nu știam să scriu în limba română. M-am născut, am crescut și am urmat școala în Austria. Familia mea și-a dorit o schimbare, aceea de a ne oferi șansa de a trăi și de a ne construi viitorul în România. A fost un nou început, plin de provocări, dar și de oportunități care m-au format ca om.
Am devenit elevă a Liceului Teoretic Sebiș, unde am găsit un mediu educațional bine organizat, cu aspirații europene, profesori dedicați și oameni care au crezut în mine încă de la început. Aici am avut șansa să mă dezvolt atât pe plan academic, cât și personal, să învăț limba română și să mă adaptez unui sistem de învățământ diferit.
Au fost zile în care am studiat ore în șir, momente în care am avut emoții și dificultăți, dar nu am renunțat niciodată. Adaptarea la limba română și recuperarea materiei au reprezentat o provocare, însă fiecare pas înainte mi-a demonstrat că munca, disciplina și consecvența dau rezultate. Acest rezultat înseamnă pentru mine mai mult decât o notă. Este dovada că, indiferent de unde pornești, cu răbdare, seriozitate și încredere în propriile forțe îți poți atinge obiectivele."

Pop Anna Paola
LTS, Promoția 2026, clasa a XII-a B - Științe

29/06/2026

❗❗❗ ANUNȚ IMPORTANT ❗❗❗

Modificare calendar BACALAUREAT 2026

Want your school to be the top-listed School/college in Sebis?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


B-dul Victoriei, Nr. 7
Sebis
315700

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00