Handmade Concept Store

Handmade Concept Store

Share

Artă și creație cu porție nelimitată de pasiune.

Photos from Handmade Concept Store's post 05/04/2024

Se agață un lanț după preferințe și se poartă pentru îmbunătățirea stării de spirit, un strop de unicitate și o doză garantată de originalitate💚🙂

Alături de le găsiți în magazinele Diverta din Mall Vitan, Mall Plaza România și de pe Lipscani, București💥

Oameni cu inimă, caută inima oamenilor 03/03/2024

Într-o lume din ce în ce mai conectată virtual, desfășurată pe repede înainte și într-o veșnică alergare după succes, vizibilitate, influență sau statut, eu știu un loc unde timpul curge cu măsura credinței în umanitate. Un loc unde apropirea e mână lângă mână și conexiunea se realizează între suflete. Zi de zi. Am ajuns în locul ăsta în iarna trecută, în practică. Și am văzut cm două lumi diametral diferite se întâlnesc în fiecare zi cu bunătate și dedicare. Acest loc se numește Diakoniewerk România, Centrul de Zi cu Specific Ocupațional pentru persoane cu dizabilități din Sibiu și este deschis din 2006. El se adresează persoanelor cu dizabilități ușoare până la severe, respectiv celor cu deficiențe multiple (de ex. senzoriale și mintale, autism), dar și persoanelor care nu își găsesc deloc sau doar parțial un loc de muncă.

Cred cu tărie că fiecare afacere are datoria de a contribui la binele comun. Astfel, am decis să întreprindem o inițiativă cu adevărat specială prin colaborarea noastră cu Diakoniewerck. Centrul se dedică persoanelor cu dizabilități, oferindu-le oportunități de angajare și sprijin pentru integrarea lor în societate.

Oameni cu inimă, caută inima oamenilor Într-o lume din ce în ce mai conectată virtual, desfășurată pe repede înainte și într-o veșnică alergare după succes, vizibilitate, influență sau statut, eu știu un loc unde timpul curge cu măsura credinței în umanitate. Un loc unde apropirea e mână lângă mână și conexiunea ...

Want your business to be the top-listed Interior Service in Sibiu?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Sibiu