Proca George Confidence Coach

Supererou (Despre anxietate)

Când am fost copil m-a cucerit pe loc fiecare apariție la televizor a unui supererou.
Înzestrați cu fel și fel de daruri acești oameni - neoameni atrăgeau admirația tuturor copiilor, care voiau să fie Batman, Spiderman, Superman, etc. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să vreau să fiu unul dintre ei.
Nu mi-am dorit ca alți copii costume și măști pentru a le lua locul.
Superputerile lor, deși magnifice, nu mă atrăgeau într-atât încât să le primesc responsabilitatea.
Asta pentru că am avut mereu propria mea superputere: să fiu eu.
Nu am avut nevoie de măști pentru că mi-au fost puse de alții, de dorințele lor, de privirile și vorbele lor. Nu mi-am dorit să port costume pentru că am fost obligat să port roluri.
Într-o astfel de lume care face ca lumile din desenele animate să pară "normalul", superputerea mea a fost să supraviețuiesc. Superputerea altora a fost să moară.

Încrederea = Relația ta cu tine

Listen to Încrederea= Relația Ta cu Tine.m4a by George Alexandru Proca on
https://soundcloud.app.goo.gl/iY1Mm

Încrederea în ceilalți este o șansă la loterie, însă încrederea în tine este o alegere.

Problema care se pune astăzi este că fenomenul încrederii de sine a fost asimilat ca parte a încrederii în ceilalți, în alegerile lor, când de fapt ar trebui să fie exact invers.
Însăși noțiunea de stimă de sine, sinonimă cu încrederea de sine, înseamnă cât de mult meriți.
Cât de mult meriți să fii iubit, cât de mult meriți să fii fericit, cât de mult meriți să fii bogat, cât de mult meriți să fii liber.

Dar cine stabilește ce trebuie să faci ca să meriți?

Se pare că societatea dictează aceste lucruri, pornind de la familie, apoi continuând cu școala, liceul, facultatea și locurile de muncă.
Stima de sine nu înseamnă nimic altceva în acest context decât ești sau ești suficient de bun pentru a supraviețui și pentru a nu fi singur.
Toți ne dorim să facem parte din ceva mai mare, toți ne dorim să fim iubiți pentru ceea ce suntem.
Dacă îți bazezi încrederea pe aprobarea celorlalți vei fi cel mult tolerat. Și nu fără un preț foarte mare din partea ta.

Ia-ți puterea înapoi!

Tu nu ești aici pentru a mulțumi pe x,y,z. Singura modalitate prin care poți începe să ai cu adevărat încredere în tine este să accepți că dezaprobarea celorlalți este ceva firesc.
Este cu adevărat o provocare să alegi. În zilele noastre sunt atâtea posibilități și poți ajunge să paralizezi și să nu faci nimic, cm a fost cazul meu.
Nu îți poți da seama ce vrei să faci. Sau cazi pradă scenariilor pesimiste și temerilor.
Dacă nu alegi se pot întâmpla două lucruri: fie vor alege pentru tine oameni care vor să profite de pe urma ta, fie vor alege pentru tine oameni care au alte valori decât cele pe care le ai tu.

O vorbă spune că ''drumul spre iad e pavat cu intenții bune''

Părinții, frații/surorile, prietenii și alți adulți, începând cu profesorii, pot vrea ce este mai bine pentru tine, însă dorința lor de a-ți fie ție bine nu este același lucru cu a ști ce este mai bine pentru tine.
Ce știu ei te poate ajuta să obții un anumit lucru, au o experiență de viață care îți poate fi de folos.

Ce contează de fapt este dacă tu îți dorești cu adevărat să obții acel lucru

Cât de important este el pentru tine? Ce ești dispus să pierzi, la ce ești dispus să renunți? Totul are un preț. Ești sau nu împăcat cu nota de plată?

Adevărul este că motivațiile tale se schimbă de la zi la zi

Nu mai ești aceeași persoană cu cine ai fost ieri. Nu trebuie să te simți confuz în legătură cu dorințele tale, doar pentru că simți că nu vrei ceva pentru totdeauna.
Este normal să începi activități noi cm la fel de normal este să renunți la o activitate, indiferent cât de mult timp și energie ai investit în ea.
Se poate să ai tendința din teamă de ridicol sau teamă de a simți că ești străin în propria viață să repeți deciziile de ieri, deși ai la îndemână acum mai multe opțiuni.

Protejezi o viață care nu îți mai aparține

Străin ești în viața pe care o cunoști atât de bine și simți în interior că nu te mai împlinește, nicidecum în viața nouă care te așteaptă să o îmbrățișezi.
La un moment dat singura ta problemă este că țintești prea jos și nu realizezi cât de mult ai crescut, cât de mult ai depășit anumite tipare și cât de mult ești pregătit pentru o nouă variantă a ta.
Acceptă că meriți mai mult, că suferința ta a avut un rol și că nu mai trebuie să suferi pentru lucruri ce aparțin de trecut.
E firesc să îți fie greu când ieși din zona de confort, însă această dificultate nu se compară câtuși de puțin cu povara de a trăi o viață care nu te ajută să fii cine simți tu cu adevărat să fii.

Îndrăznește să renunți la lucrurile care nu te însuflețesc

Acceptă că pentru un timp vei lăsa un loc gol în viața ta. Nu te grăbi să îl umpli cu orice îți este la îndemână.
Certitudinea este 100%, niciodată 99%, 85%, 70%, cu atât mai puțin 50%.

Viața ta este un bilet câștigător.

Revendică-l!

Fii Acolo Unde Ești

V-am promis ieri în video că o să încep să împărtășesc cu voi viziunea mea asupra unei încrederi de sine sănătoasă. Dincolo de teorii și tehnici încrederea este, cel puțin așa cm am căpătat-o eu, un mod armonios de a vedea viața și de a participa la ea.
Puteam foarte ușor să îmi pun titulatura de Life Coach sau Relationship Coach sau Love Coach, dar am ales Confidence Coach pentru că acesta a fost drumul meu, de la a fi cineva lipsit de încredere, care făcea mereu doar ce voiau ceilalți cu prețul trădării de sine, la a fi soarele în propriul meu univers, cu valori clare, adânc înrădăcinat în cine sunt.
Adevărata magie se întâmplă în viața ta atunci când ai încredere în tine, când te accepți complet și accepți complet procesul tău de transformare. Atunci te poți arăta lumii autentic, pentru că nu mai este despre nevoia de validare, cât este despre bucuria de a-i putea valida pe ceilalți prin autenticitatea ta. Nu inteligența ci firescul duce la creșterea calității vieții tale, de aici izvorăște toată înțelepciunea și toată armonia.
În ce mă privește pot spune despre mine că am fost suficient de norocos să am parte de părinți responsabili și iubitori, care sunt conștient acum că au făcut tot ce au putut și știut pentru ca eu să fiu bine. Cu toate acestea nu m-am simțit înțeles și nu m-am simțit iubit, fericit, în copilăria mea. Conștientizam mental unele eforturi ale familiei de a mă integra, însă mă simțeam extraterestru, simțeam că nu le pot asimila valorile și că valorile mele sunt pentru ceilalți numai bune de luat în desconsidere sau chiar batjocură.
Cu atât mai greu mi-a fost să mă integrez în colectiv la școală și mai apoi la liceu și facultate. Simțeam că nu sunt suficient de matur să câștig respectul adulților, însă în egală măsură copilăriile mi se păreau ceva frivol. Eram între două lumi, într-un purgatoriu pe care mi l-am ales cu bună știință. Nu puteam să iau parte la acțiuni făcute doar din dorința de a evada de plictiseală. Aveam o dorință puternică de a înțelege viața și o nevoie de conexiune reală cu cei din jur. Îmi doream intimitate și mă loveam de zidurile conformismului și nepăsării.
Am vrut să trăiesc viața mea, nu viața altora și pentru ca asta să se întâmple a trebuit să fiu acel copil speriat și însingurat. Au fost momente când am simțit să plec de acasă și să nu mă mai întorc, pentru că nu aveam o viață a mea la care să mă întorc, ci o viață dictată de alții. Am contemplat de asemenea de multe ori cm ar fi dacă mi-aș lua viața și nu m-a oprit decât gândul că dispariția mea ar lăsa un gol de neumplut în viața familiei. Compasiunea mea era prea mare ca să îmi dau voie să fug și să le refuz iremediabil șansa la fericire.
Pe de altă parte îmi doream prea mult să iubesc, motiv pentru care în loc să renunț am ales să accept faptul că în cazul meu trebuie să lupt din greu pentru lucruri cărora altora le sunt atât de ușor accesibile. Ceea ce pe mine m-a ținut în viață în momentele în care trăiam suferință după suferință a fost faptul că simțeam că voi reuși, că va veni ziua aceea în care voi putea fi un exemplu pentru ceilalți, că voi putea conduce cu blândețe și înțelepciune oamenii către iubire. Nu puteam reuși toate acestea fără toți oamenii minunați care m-au sprijinit în toți acești ani, care au crezut în mine, care m-au iubit.
La 16 ani, după încă un refuz de la o fată, am început să îmi doresc să înțeleg ce își doresc de fapt fetele/femeile de la un bărbat, de ce iubirea mea nu este de ajuns. Am făcut cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva care suferă un eșec, să se detașeze și să caute să înțeleagă motivele reale, am învățat să privesc viața mea și motivațiile celorlalți din toate unghiurile posibile. Apoi am fost suficient de norocos să înțeleg că trebuie să accept realitatea pentru ce este, în loc să caut variante romanțate ale acesteia.
Am început un studiu avid al psihologiei umane și pentru că am realizat cât de importantă e relația cu sexul opus pentru o dezvoltare sănătoasă a psihicului, am început să îmi fac din ce în ce mai multe prietene. Virtual, pentru că atunci când o fată era în fața mea nu îndrăzneam nici măcar să privesc către ea. Fetele și mai apoi femeile au apreciat universul meu interior, motivațiile mele lipsite de egoism și au ales să mă ajute să le înțeleg și să le iubesc, să mă raportez corect la ele. Inițial dintr-o zonă de respect, amiciție, iar mai apoi am deprins încetul cu încetul și tainele relaționării romantice și sexuale.
La 19 ani, după 3 ani de studiu intens, am descoperit TPU.ro, un site unde puneai întrebări și primeai răspunsuri de la alții la problemele tale, un mijloc numai bun atunci de a-mi testa cunoștințele și a-mi face partea de contribuție la binele comun, la a crește gradul de conștientizare și nivelul de exprimare sănătoasă a iubirii. Între 2009 și 2012 am avut un rol important în educarea și consilierea adolescenților și tinerilor, timp de 3 ani bunăstarea lor fiind primul gând cu care mă trezeam dimineața și ultimul gând înainte să închei ziua. A continuat să mă preocupe ca în anii copilăriei calitatea și nu cantitatea, drept dovadă din cele 14.679 de răspunsuri date pe acea platformă nu mai puțin de 1.657 au declarate câștigătoare, cele mai utile. Principalul meu scop fiind nu aspectul conversațional, ci dorința reală de a îmbunătăți calitatea vieții celor din jur. Nu răspundeam la întrebări tehnice sau de cultură generală, ci preponderent la dileme sufletești. Dincolo de faptul că mai aveam destule de învățat, lucru valabil și astăzi, mă bucură gândul că am dat tot ce am putut. Pentru că important nu este cel care știe cele mai multe lucruri, ci acela căruia îi pasă suficient de mult încât să își suflece mânecile și să se implice.
Au urmat ani de introspecție în care am simțit nevoia să las studiul deoparte, să sedimentez ce am învățat și să dau virtualul pe oamenii din jurul meu. Am devenit consultant în nutriție printr-un parteneriat cu Herbalife și mi-am desfășurat activitatea în cabinet. Mi-am dezvoltat o nouă oportunitate de a-i ajuta pe ceilalți să fie fericiți, printr-o gestionare eficientă a corpului lor. Principalul scop în marketing este eficientizarea procesului de vânzare, ca acesta să aducă profitul cel mai mare în cel mai scurt timp posibil. Dacă la alți consultanți o evaluare de sănătate dura cel mult 30 de minute la mine ajungeau să țină și două ore. Pentru că scopul meu principal nu era să îi vând ceva omului din fața mea, cât să îl fac să îmi dea voie să îl cunosc pentru a-l putea ajuta cu adevărat. Am deprins în acea perioadă cunoștințe temeinice de nutriție și am ajutat oamenii să fie sănătoși, dar mai mult decât atât am avut rol de psiholog, ajutându-i să își îmbrățișeze propria natură, indiferent de ce se întâmplă în jur.
Am avut și momente când am clacat, pentru că vedeam că trăiesc într-o lume care calcă în picioare valorile în care cred. Am avut șase luni în care tot ce făceam era să plec la birou ca să privesc pereții până se lăsa seara, când îmi plângeam neputința și lipsa unei comunități. Au fost zile în care mă ridicam din pat doar pentru a fugi de realitate în jocuri, singura conversație cu cineva fiind când mă chemau părinții la masă.
Am simțit că nu mă pot integra în această lume și am vrut să mă călugăresc, o altă formă de suicid. Am fost la o mănăstire ca o formă de a evada de oraș în weekend și am simțit să rămân. Îmi luasem angajament complet, renunțasem la tot ce e lumesc. Nu puteam renunța însă la iubirea mea pentru oameni. Am realizat că degeaba ating acolo sfințenia și fericirea supremă dacă nu folosește nimănui. Din ziua aceea în care mi-am luat angajamentul de a mă abandona vieții pentru a lăsa pe fiecare om mai înțelept, mai iubit și iubitor, de cât era când m-a întâlnit, nu am mai putut să fiu descurajat. Oricât de greu mi-ar fi nu am cm să renunț, pentru că nu pot renunța la iubire.
Nu știu prin ce moduri și de ce alegi să fugi de a te exprima, de a fi văzut, de a te iubi, de a te lăsa iubit, însă știu că la fel ca mine ai niște daruri. E un cântec în tine pe care ceilalți au nevoie să îl audă. Dă-ți voie să nu fii perfect, dă-ți voie să începi. Știu cât de cruzi pot fi ceilalți față de ce simți, preocupați doar de propriile interese. Dar ai grijă ca în timp ce fugi de nepăsarea lor direcția în care te îndrepți să fie brațele primitoare ale oamenilor care cred în aceleași lucruri ca tine, în bine, în frumos, în magie. Există. Te așteaptă. Sunt unul dintre ei. Te iubesc!