Marius Vecerdea

Marius Vecerdea

Share

Locurile pentru care am un profund sentiment de apartenență: Sibiu, România, Europa, Terra, Universul

23/01/2026
21/12/2025

Concluziile Președintelui Nicușor Dan despre funcționarea justiției se potrivesc cu experiența personală cu privire la grupurile de interese care apără hoțiile din domeniul sportului romanesc.

Sentințele pronunțate cu privire la ilegalitățile Federației Române de Tenis sunt motivate la peste un an de la pronunțare și sentințele definitive prin care sunt soluționate definitiv cauzele prin care sunt constatate ilegalitățile federației conduse de oligarhul Țiriac sunt obținute la 3, 4 sau chiar 5 ani de la comiterea faptelor devenind astfel inutile persoanelor vătămate si intervenind prescripția pentru faptele penale!!!

In acest moment exista 3 sentinte pronunțate pe fond în fața primei instanțe, nemotivate de un an și 4 luni, un an respectiv 6 luni de la pronunțare respectiv 6 ani, 4 ani și 2 ani de la înregistrarea acțiunilor la instanțe!!!

În tot acest timp, niște indivizi acționează abuziv la adresa sportivilor, antrenorilor, cluburilor sportive și participanților la activitățile sportive fără să fie trași la răspundere și fără posibilitatea punerii în executare a sentințelor a căror motivare o așteptăm până la prescrierea faptelor!!!

Aceasta este justiția din România!
Consiliul Superior al Magistraturii nu soluționează sesizările către inspecția judiciară!!!

Oare îndemnul meu la protest este îndreptățit?
Sau este demn de declarat un atac la ordinea constituțională?

Photos from Stadler & Partners's post 26/10/2025

Stadler & Partners
Furnizorii soluțiilor IT pentru companii importante din România
Și partenerii Tenis Club Pamira la Sibiu Open

Photos from Marius Vecerdea's post 20/10/2025

SÂMBĂTĂ - 1 NOIEMBRIE 2025 Ora 10,
Notează-ți data în agendă!
Locație: Tenis Club Pamira - a 4-a Ediție.

✅ TURNEUL DE TENIS ȘI PETRECEREA DE INCHIDERE A SEZONULUI DE VARA 2025

✅ END OF THE SEASON TENNIS TOURNAMENT AND PARTY

Devenit deja o tradiție la Tenis Club Pamira turneul și petrecerea de final a sezonului de vară atrage tot mai mulți iubitori ai tenisului chiar și din orașe mai îndepărtate dar și pentru bucuria de a socializa si de a savura împreună cu prietenii si colegii de tenis delicatese specifice toamnei.

Programul zilei:
✅ Turneu de Dublu / Dublu Mixt in care fiecare participant va acumula puncte la fiecare rundă (set din 8 ghemuri) cu parteneri diferiți, după modelul cunoscut sub denumirea de Round-Robin.
✅ Festivitate de premiere: Câștigătorii și finaliștii primesc premii speciale.
✅ Prânz - aperitive cu platouri din bunătățile toamnei
✅ Cină - purceluș la proțap gătit special cu tot felul de mirodenii și alte specialități
✅ Open Bar cu băuturi pe toate gusturile
✅ Light and Music DJ Show

✅ Taxa de intrare (include prânz, cină și participarea la turneu!!!):
- 200 lei Per participant - all Day long tenis Tournament, food and drinks!
- 100 lei Per însoțitor (nejucător de tenis) all Day long food and drinks

✅ Inscrierile se fac pana la data limita de Joi, 30 Octombrie 2025 prin Whatsapp sau mesaj text la nr de telefon 0746641575 sau 0743641575.
✅ Va rugam faceți inscrierile din timp și respectați termenul limita de înscriere pentru a avea un eveniment reusit!
Va mulțumim
Echipa Pamira Sibiu

25/07/2025

O altă Adunare Generală de Alegeri a Federației Române de Tenis anulată de instanțele de judecată din România!!!
A 14-a Hotărâre AG a FR Tenis declarată NELEGALĂ de instanțe!!!
Al 16-lea dosar soluționat în favoarea Tenis Club Pamira împotriva FR Tenis.
40 de judecători între 2013 - 2025 s-au pronunțat cu privire la nelegalitatea organizării și funcționării FR Tenis în acești ultimi 13 ani de când FR Tenis a fost preluată abuziv de numitul cosac george la comanda celui mai nociv binom guvernamental PSD-PNL (acel USL condus de “suveraniștii” Ponta, Dragnea și gașca lor de infractori dovediți) sub bagheta securistului T**i Ionescu (aka Țiriac).

O nouă Sentință care susține juridic intenția de reformă anunțată de Premierul Bolojan și Președintele Nicușor Dan cu privire la instituțiile statului român.

Ministerul Educației deține controlul FR Tenis și FR Fotbal printr-o majoritate în cadrul Adunărilor Generale formată din cluburi sportive publice aflate în subordinea Ministerului Educatiei!!!

Această Hotărâre judecătorească anulează Adunarea Generală a FRT din 15 Iunie 2023 prin care au fost aleși CU INCALCAREA GRAVĂ A LEGII cei 4 vicepreședinți al FRT (Alina Tecsor, Adrian Marcu, Ionuț Moldovan și Daniel Dobre).

Prin această sentință s-au anulat mandatele celor 4 Vicepreședinți ai FR Tenis și mai ales Împuternicirea numitului cosac george de a reprezenta FR Tenis.

Acești indivizi au uzurpat funcțiile obținute nelegal și au folosit abuziv puterea pentru a distruge cluburi sportive viabile și performante.

Din păcate, Primăria Sibiu prin Primarul Astrid Fodor împreună cu alți funcționari publici au refuzat să ia în considerare sesizările noastre cu privire la informațiile false din actele FR Tenis și cu încălcarea gravă a legii nr 350/2005 cu privire la regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice au refuzat finanțarea unui eveniment sportiv internațional de mare tradiție - SIBIU OPEN - turneu din cadrul circuitului mondial ATP.

Voi reveni cu detalii despre efectele acestor decizii nelegale și abuzive.

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Sibiu?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Calea Surii Mici, Nr. 39
Sibiu