Magic Kids

Magic Kids

Share

Un concept pentru copii de educație nonformală bazat pe joc cu evenimente artistice și ateliere de dezvoltare personală prin artă, teatru și dans.

Photos from Magic Kids's post 27/05/2026

Luna mai se încheie, iar odată cu ea s-a încheiat și cursul nostru de dicție și teatru de la Die Giraffe Kinderzentrum. 🌸🎭
A fost o perioadă plină de joc, emoție, râsete și lecții frumoase despre comunicare, curaj și exprimare liberă.

În cadrul întâlnirilor noastre am descoperit personaje speciale, fiecare cu propria poveste și cu propriile lecții importante pentru noi toți.

🎤 Prezentatorul fără nume, care vorbește mult și cu mult entuziasm, ne-a învățat să comunicăm liber, să avem încredere în vocea noastră și să gestionăm emoțiile atunci când vorbim în fața celorlalți. Prin el am descoperit că fiecare are ceva valoros de spus și merită să fie ascultat.

🤡 Clovnul uituc ne-a arătat, cu mult umor, că rușinea, frica sau agitația pot fi învinse cu un zâmbet și cu puțină joacă. El ne-a amintit că nu trebuie să ne fie teamă de greșeli și nici de părerile celor din jur.

👴Tică Rică Viteazu a vorbit fără cuvinte, dar a transmis enorm prin mișcare și expresivitate. El ne-a învățat una dintre cele mai importante virtuți: curajul. Curajul de a încerca, de a ne exprima și de a merge înainte chiar și atunci când avem emoții.

✨ Tița Vulpița ne-a încurajat să fim liberi în exprimare și să lăsăm corpul să spună o poveste. Prin dans, mișcare și joc, copiii au descoperit că emoțiile pot fi transmise și fără cuvinte.

🔊 Stan și Stanca, maeștrii sunetului „S”, ne-au ajutat să vorbim mai clar și mai corect. Dincolo de exercițiile de dicție, ei ne-au oferit și o lecție frumoasă despre prietenie și colaborare. Chiar dacă uneori apar tensiuni între ei, cei doi nu pot exista unul fără celălalt și demonstrează că împreună suntem mai puternici.

A fost o lună în care am învățat prin teatru, joc și imaginație, iar fiecare copil a avut ocazia să își descopere vocea, curajul și creativitatea. ❤️

Urmăriți pagina pentru că în curând vom anunța alte surprize. 🎉

Poveștile educative prin teatru și joc continuă. Rămâneți aproape! 🎭

Want your school to be the top-listed School/college in Sibiu?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

Address


Școala De Tenis, Nr. 14
Sibiu
550000

Opening Hours

Tuesday 18:30 - 19:30
Thursday 17:00 - 18:00