PNL Suceava
Partidul Naţional Liberal Filiala Judeţeană Suceava, ne găsiți pe
Aleea Trandafirilor, nr 4, Suceava. A fi de dreapta înseamnă a fi liberal.
07/07/2026
Ilie Bolojan, prim-ministru și președinte PNL:
𝐑𝐄𝐒𝐏𝐎𝐍𝐒𝐀𝐁𝐈𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐀
În lunile iulie și august, cel mai important proiect pentru România este absorbția fondurilor europene din PNRR.
𝐌𝐚𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐬 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟒,𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 sub formă de granturi. Din aceste fonduri sunt finanțate lucrările la Autostrada Moldovei, electrificarea liniilor de cale ferată, spitalele aflate în construcție, școlile și creșele, anveloparea blocurilor, precum și o bună parte dintre investițiile din orașele și comunele din întreaga țară.
PNRR este cel mai mare program de investiții al Uniunii Europene. Statele membre primesc fondurile în funcție de îndeplinirea reformelor și de atingerea obiectivelor pe care și le-au asumat. Banii sunt acordați în tranșe: dacă nu îți îndeplinești obiectivele, nu primești fondurile aferente, iar dacă le îndeplinești parțial, primești doar o parte din bani.
Țintele și reformele României au fost stabilite în 2021. Unele au fost realiste și le-am îndeplinit, iar pentru altele mai avem câțiva pași de făcut. Altele s-au dovedit a fi prea optimiste, Le-am renegociat acolo unde a fost posibil. Din păcate, unele obiective au rămas neîndeplinite.
Mai avem de îndeplinit câteva reforme care presupun, în fapt, adoptarea unor legi.
Întrucât Guvernul nu mai poate recurge la procedura angajării răspunderii și nici la ordonanțe de urgență pentru adoptarea acestora, este necesară convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, în perioada următoare, pentru dezbaterea și adoptarea acestor acte normative.
Dintre reformele rămase, 𝐬̦𝐚𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞:
🔹 legea privind salarizarea unitară – valoare 770 milioane de euro;
🔹 legea privind incompatibilitățile - 770 milioane de euro;
🔹 legea privind recompensarea personalului Ministerului Finanțelor pentru îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul de stat -770 milioane de euro;
🔹 legea privind funcția publică - 770 milioane de euro;
🔹 legea privind Codul urbanismului - 972 milioane de euro;
🔹 legea privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire - 972 milioane de euro.
Până la sfârșitul acestei săptămâni, vom încheia toate consultările cu Comisia Europeană și vom transmite grupurilor parlamentare, liderilor de partide și conducerilor celor două Camere propunerile de lege, astfel încât, în a doua jumătate a lunii iulie, acestea să poată fi discutate și adoptate.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Address
Aleea Trandafirilor, Nr. 4, Municipiul Suceava, Județul Suceava
Suceava