NGGS Security
Suntem un brand puternic și nu doar niste inițiale. Avem in urma ani de acumulare a experienței în domeniul securitatii.
11/06/2026
ATENTIE‼ IMPORTANT‼
Deschidere curs „Agent de Securitate”
NGGS SECURITY
✅ Agent de securitate cod COR 541401
Scopul cursului:
Munca unui agent de securitate este de a proteja proprietatea si persoanele.
In conformitate cu prevederile legii 333 din 2003 si legii 40 din 2010, activitatea de agent securitate poate fi desfasurata numai de persoanele care sunt atestate profesional de catre o comisie instituita la nivelul Inspectoratului de Politie a Judetului Suceava în urma verificarii cunostintelor de specialitate potrivit temeticii stabilite si aprobate de catre Inspectoratul General al Politiei Române.
Poate dobândi calitatea de agent securitate persoana care îndeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
✅ să fie cetatean roman sau cetatean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European si sa aiba vârsta de cel putin 18 ani;
✅ să fie apt medical pentru exercitarea functiei;
✅ să nu aiba antecedente penale pentru infractiuni savârsite cu intentie;
✅ să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.
TEMATICA:⬇️
✳legislatia in domeniul serviciului de paza
✳modul de completare a documentelor operative
✳modul de raportare a evenimentelor
✳ cm se realizează comunicarea la locul de muncă
✳cum se realizeaza intretinerea echipamentelor, mijloacelor si aparaturii din dotare
✳cum se utilizează echipamentul, mijloacele si aparatura din dotare - autorizarea accesului in obiectiv
✳desfasurarea activitatiilor in echipă
✳cum se intervine pentru eliminarea evenimentelor
✳cum se realizeaza mentinerea ordinii în obiectiv
✳cum trebuie sa se realizeze supravegherea obiectivelor în exterior
✳cum se realizează primirea / predarea serviciului
✳noțiuni de prim ajutor pentru victime
Adresabilitate curs: Cursul se adreseaza tuturor celor interesati sa-si dezvolte competentele necesare pentru calificarea Agentului de securitate
In urma absolvirii cursului se elibereaza "Certificat de calificare", recunoscut de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului , reglementat de lege ca act de studii cu recunoastere nationala care va fi insotit de un supliment descriptiv ce cuprinde competențele profesionale pentru exercitarea atribuțiilor specifice ocupației.
www.nggs.ro
☎️Tel.0756500679
30/05/2026
21/05/2026
⚽ ATENȚIE, SUPORTERI!⚽
ACSM Cetatea 1932 Suceava 🆚 ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II
📍 Locație & Dată
• Stadionul: „Areni”, Suceava
• Data: 23 Mai 2026
• Ora de start: 18:00
🕒 PROGRAM ACCES SPECTATORI
📢🚨Deschiderea porților: ora 16:00
🔴Accesul în incinta stadionului se va permite începând cu două ore înainte de fluierul de start.
Vă recomandăm să sosiți din timp pentru a evita aglomerația la porțile de acces.
📣 Respectă indicațiile stewarzilor pentru ca toată lumea să se bucure de fotbal în siguranță.
20/05/2026
📝 COMUNICAT DE PRESĂ
Măsuri de ordine și siguranță stricte pentru meciul ACSM Cetatea 1932 Suceava – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II pe Stadionul „Areni”
📌 SUCEAVA, 20 Mai 2026 – În vederea disputării partidei de fotbal dintre ACSM Cetatea 1932 Suceava și ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II, programată sâmbătă, 23 mai 2026, la ora 18:00, pe Stadionul „Areni”, compania de securitate NGGS Security, responsabilă cu asigurarea ordinii, siguranței și drepturilor de acces în incinta arenei, transmite publicului spectator setul de reguli și măsuri obligatorii pentru buna desfășurare a acestui eveniment sportiv.
Dispozitivele noastre de siguranță, formate din agenți de securitate calificați și echipaje speciale de intervenție, vor acționa ferm și profesionist pentru prevenirea oricăror incidente, garantând un mediu sigur și civilizat pentru toți suporterii.
1. 🗓️ Calendarul de acces și controlul de securitate
▪️ Ora 16:00 – Deschiderea porților: Accesul în incinta stadionului se va permite începând cu două ore înainte de fluierul de start. Solicităm spectatorilor să ajungă din timp la porți pentru a evita formarea aglomerărilor în zonele de filtrare.
▪️ Filtrele de control: La fiecare punct de acces, echipele NGGS Security vor efectua controale corporale preventive riguroase și verificări ale bagajelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive.
2. ⚠️ Reglementări stricte privind sticlele și obiectele permise
Pentru a asigura fluența accesului și a evita reținerea sau confiscarea obiectelor la porți, spectatorii sunt obligați să respecte următoarele reguli speciale:
🔹 Restricție sticle (PET): Este permis accesul DOAR cu sticle de plastic (PET) cu o capacitate de maximum 0.5 litri (conținând apă sau juice/suc). Toate aceste recipiente vor fi introduse în stadion obligatoriu FĂRĂ DOP. Dopurile vor fi îndepărtate la punctele de control.
🔹 Recipiente rigide și Alcool: Este strict interzis accesul cu recipiente din sticlă, doze metalice, termosuri sau băuturi alcoolice de orice fel.
🔹 Obiecte interzise: Este complet interzisă introducerea în stadion a umbrelelor, brichetelor, armelor albe, obiectelor ascuțite sau contondente, precum și a materialelor pirotehnice.
3. 🗺️ Sectorizarea porților de acces (Ghidul Porților)
Pentru optimizarea fluxului de vizitatori, accesul pe Stadionul „Areni” se va face strict pe baza următoarei sectorizări:
🟢 Poarta 1: Destinată publicului pentru Tribuna 1 și Peluza 2;
🔵 Poarta 2: Destinată exclusiv pentru accesul la Tribuna 2;
🟡 Poarta 3: Destinată exclusiv pentru Galerie;
🔴 Poarta 4: Cale de acces securizată, rezervată strict pentru oficialii clubului, jucători și staff-ul tehnic;
🔲 Ușa de acces din stradă (spatele tribunei oficiale): Destinată special și exclusiv pentru posesorii de invitații.
4. 🚫 Conduită și toleranță zero
NGGS Security avertizează că va aplica o politică de toleranță zero față de actele de indisciplină. Este strict interzisă introducerea sau afișarea de bannere, steaguri sau materiale cu mesaje xenofobe, rasiste, jignitoare ori cu caracter obscen.
Persoanele care vor încălca aceste reguli, vor folosi un limbaj injurios sau vor încerca să tulbure ordinea publică vor fi evacuate imediat din stadion de către agenții de securitate și vor fi predate organelor abilitate (Jandarmerie și Poliție), riscând sancțiuni contravenționale sau penale severe, conform legilor în vigoare.
🤝 Vă mulțumim pentru colaborare și respectarea normelor organizatorice!
🏢 Departamentul de Comunicare și Relații Publice 🦅 NGGS Security Suceava 📞 Dispecerat: 0756500679 📋 Responsabil Ordine și Siguranță (R.O.S.)
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Traian Vuia Nr. 4
Suceava