Meșter Andrei

Meșter Andrei

Share

Consilier local al Municipiului Timișoara din partea REPER, membru al comisiei de buget finanțe

06/12/2024

De aproape două săptămâni parcă trăim într-o comedie proastă scrisă de un scriitor rus. Țînând cont că nu am reușit să obțin un nou mandat pentru Consiliul Local Timișoara unde am candidat din nou la alegerile din Iunie 2024, inițial am zis că nu am ce să comentez despre deciziile politice luate de cetățeni în imediată perioada. Dar perioada acesta nu seamănă cu altele peste care am trecut, nici măcar cu cea din 2000 când am mirosit un iz de extremism autohton. Aveam nevoie să scriu părerea mea pe scurt despre acesta situație pentru a mobiliza electoratul reformist de centru dreapta (PNL-USR-REPER-DREPT) în bulă căruia mă aflu. După cm unii știți, am intrat în PLUS în decembrie 2018 pe valul profesionalismului creat de Dacian Cioloș în acele 13 luni în care a fost premier. Ulterior, în anul 2020 am fost candidatul PLUS la funcția de primar a Municipiului Timișoara și după o negociere la masă verde fără prea multe pretenții (și fără că eu să fiu de față) Dominic Fritz, candidatul USR, a devenit candidatul USR PLUS și eu am devenit (prin protocol semnat) propunerea pentru funția de Viceprimar în eventualiatea unui câștig. Acel câștig a venit dar protocolul nu a fost onorat. Dominic s-a folosit de poziție pentru ai convinge din nou pe cei de la centru (Dacian Cioloș și câțiva din jurul lui) că ar fi mai bine dacă i-ar face pe plac și ar acceptă un viceprimar de la USR cu care el se simte mai confortabil. În urmă acestui episod am primit tot felul de promisiuni de expunere și implicare politică în viitoarea administrație a orașului, promisiuni care nu s-au concretizat, în urmă căruia eu am început să fac opoziție iar în aprilie 2022 am fost dat afară din USR PLUS pe motiv că subminez autoritatea și viziunea liderului partidului. Am ajuns să ne judecăm în instanța pentru dreptul meu, iar în tot acest timp până la încheiere mandatului din octombrie 2024, în consiliul local eram umilit de nenumărate ori de unii colegi de la USR PLUS, cei mai vocali au fost Ruben Latcau și Florin Ilca, de fiecare dată când aveau ocazia mă făceau tradător și ziceau că ar fi bine să-mi dau demisia și să nu mai apar prin consiliul local. Sunt multe de povestit pe acest subiect, în special cm USR-ul și aici mă refer la Dominic Fritz și cei din imediată lui apropiere s-au folosit de dimensiunea USR Timiș în raport cu PLUS Timiș la fuziunea din 2021 pentru a ne absorbi și ulterior pentru a distruge orice energie alternativă din partid. Eu am toate motivele să fiu supărat, să votez împotriva lor și să îi blamez pentru comportament și în circumstanțe normale nu aș putea să-I susțin nici la locale și nici parlamentare sau chiar la prezidențiale. Problema este că acum sunt circumstanțe exigente care îmi combat orice orgoliu personal de frustrare împotriva USR-ului. Noi acuma suntem chemați la vot pentru a alege între o viață normală și o viață absurdă în care ne putem întoarce în trecut. Cred că acest dus rece pe care l-au primit partidele politice a fost binevenit, dar în contextual în care acest dus rece continuă cu alegerea individului Călin Georgescu susținut de interese rusești, ar putea produce o pneumonie gravă României. Vă rog toți cei care sunteți dezamăgiți de politicieni și în special de USR, vă rog să vă puneți, pentru moment, orgoliile în cui, le puteți relua după votul de duminică, dar acum trebuie să votăm cu Elena Lăsconi pentru că votăm un om cu picioarele pe pământ care ne va ține pe parcursul European și în siguranță alianței militare NATO din care facem parte. Acest mesaj este pentru cei care sunt nehotărâți și frustrați pe actuală clasă politică. Cu cei care sunt fanatici, nu îmi pierd timpul să-i conving, deoarece au uitat ce însemna suveranismul economic pe care l-au gustat din plin în perioada comunistă, ei sunt o cauză pierdută care nu doresc să accepte că acest individ Georgescu e un șarlatan care se folosește de discursuri legionare, de modele absurde și criminale pentru a crea un narativ diferit și interesant pentru unii nostalgici.

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Timisoara?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Timisoara