CBT Winter Fun
CBT Winter Fun este departamentul de sporturi de iarna a Clubului Banatean de Turism.
08/01/2026
Cu preț redus până în 09.02.2026 !
Hopăițat de Lăsatul Secului Mărginimea Sibiului, excursie 3 zile
Boboteaza și Sfântul Ioan
Două sărbători strîns legate de înaintemergătorul lui Isus Cristos, Sfântul Ioan Botezătorul.
A botezat la vârsta de 28-30 de ani (după Evanghelii ) pe Isus Cristos în apele Iordanului.
Tatăl lui, Zaharia era preot din cetatea Hebron ( Cisiordania –Palestina), iar mama Elisabeta era verișoara Fecioarei Maria.
A trăit ascetic (post , rugăciune , izolare) în pustie hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică.
A fost întemnițat de Irod Antipa pentru că l-a mustrat că s-a căsătorit cu cumnata sa și apoi decapitat, la cererea Salomeei, fiica vitregă a acestuia.
Modul de trai ascetic se practică si azi la noi în țară în Obcinele Bucovinene (mărturii directe și indirecte pe care le-am mai prezentat ) iar în Banat practica pare să fi existat până în sec. XIX (mod în care, probabil , a apărut Mănăstirea Călugăra).
Cât despre hrănirea cu lăcuste...
Am transmis ieri, următoarea solicitare ,
Către:
Primăria Municipiului Sighișoara
în atenția Domnului Primar Ioan Iulian-Sîrbu
SCRISOARE DE RECOMANDARE
pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighișoara
domnului prof. Dorin Stanciu, cunoscut drept Toboșarul Cetății
Stimate Domnule Primar,
Stimați Membri ai Consiliului Local,
Clubul Bănățean de Turism Timișoara, prin semnatarul acestei scrisori, în calitate de președinte al organizației, are onoarea de a propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighișoara domnului profesor Dorin Stanciu, cunoscut publicului larg sub numele de Toboșarul Cetății.
În cei peste 20 de ani de activitate neîntreruptă, Toboșarul a devenit un adevărat ambasador al Cetății Sighișoara, promovând-o cu dăruire, pasiune și perseverență, pe cont propriu, prin nenumărate acțiuni, evenimente și apariții publice. Domnia sa se alătură, cu succes și discreție, eforturilor autorităților locale de a dezvolta infrastructura turistică și de a pune în valoare farmecul unic al acestui oraș medieval.
Astăzi, zona Cetății Sighișoara reprezintă una dintre cele mai dense rețele turistice din România — cu terase, hoteluri, pensiuni, restaurante, buticuri cu suveniruri și obiecte de anticariat, expoziții și multe altele. Toate acestea contribuie substanțial la crearea de locuri de muncă și la bugetul local.
Deși este dificil de cuantificat exact cât din această dezvoltare se datorează efortului Toboșarului, noi suntem convinși că impactul său este consistent și profund. Afirmația noastră se bazează pe experiența acumulată de Clubul Bănățean de Turism, înființat în anul 1957 și activ, din 2012, prin programul „Iubește România Ta”, în cadrul căruia am organizat sute de excursii în întreaga țară — activități vizibile pe pagina noastră de Facebook, la secțiunea Evenimente din trecut.
Oriunde am călătorit, nu am întâlnit o contribuție individuală atât de remarcabilă la promovarea turismului local precum cea a domnului profesor Dorin Stanciu. De multe ori, comunitățile nu reușesc să aprecieze la justa valoare resursele și oamenii excepționali pe care îi au, tocmai pentru că le sunt mereu aproape. Privind însă din afară, noi vedem clar valoarea și unicitatea unei asemenea implicări.
Recent, o delegație a Clubului nostru a participat, cu bucurie, la relansarea obiceiului medieval de închidere a porților cetății, inițiativă adusă la viață, din nou, de Toboșarul Cetății. Evenimentul, în care turiștii sunt invitați să se îmbrace în costume medievale și să participe activ la ceremonial, trezește emoții autentice și creează o experiență memorabilă, cu mare potențial de promovare online, în întreaga lume. Este o inițiativă demnă de toată atenția și aprecierea.
Prin urmare, Clubul Bănățean de Turism Timișoara consideră că domnul profesor Dorin Stanciu, alias Toboșarul Cetății Sighișoara, este un veritabil Tezaur Viu al României.
Pentru contribuția continuă și exemplară la promovarea Sighișoarei și a valorilor culturale românești, propunem oficial inițierea demersurilor de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighișoara domnului Dorin Stanciu.
Cu deosebit respect,
Suba Doru
Președinte, Clubul Bănățean de Turism Timișoara
Timișoara, 21.10.2025
(au fost eliminate datele de contact)
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Address
Timisoara