Societatea Filarmonica din Timisoara

Our Story

In anul 1871, la 21 octombrie, se va constitui Societatea filarmonică din Timişoara. Organizată din iniţiativa unor inimoşi iubitori ai muzicii, din localitate, după modelul şi cu sprijinul câtorva societăţi muzicale europene de prestigiu, Societatea filarmonică din Timişoara va juca un rol de catalizator în viaţa spirituală a oraşului determinând cele mai importante evenimente muzicale care s-au petrecut aici. La înfiinţarea ei au existat un cor bărbătesc şi câţiva instrumentişti pentru activităţi în genul muzicii de cameră. S-a afiliat apoi şi un cor feminin pentru a putea fi abordat şi repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentişti ai Operei locale şi suflători ai Regimentului 29 infanterie „Loudon“. Penuria de instrumentişti a impus ca o necesitate imediată înfiinţarea încă din al doilea an de existenţă a Societăţii, a unei şcoli de muzică pentru pregătirea şi formarea propriilor cadre.

Primul concert a avut loc la 8 decembrie 1871. Sub bagheta lui Heinrich Weidt au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch şi Der Taucher - compoziţie aparţinând dirijorului timişorean.

Activitatea de concert care a urmat era axată preponderent (la începuturi) pe genul „a cappella“ (de la miniaturi până la partituri de mare amploare precum Missa Papae Marcelli de G.P.da Palestrina) şi pe cel al muzicii de cameră. Nu înseamnă că genul vocal - simfonic a fost abandonat. Dimpotrivă, lucrări de mare extensie precum Requiem-ul (1877) şi oratoriul Die Könige in Israel (1882). ambele ale compozitorului timişorean Franz Wilhelm Speer., oratoriile Creaţiunea de J. Haydn (1880), Elias (1884) şi Paulus (1891) de Mendessohn-Bartholdy au constituit momente de referinţă în activitatea de concert a Societăţii. La realizarea acestora ca şi a majorităţii programelor de muzică de cameră din primul pătrar de veac de existenţă a Societăţii filarmonice, un rol important l-a jucat dirijorul, organistul, violonistul, bracistul, profesorul şi compozitorul Martin Novaček (1834-1906) şi, într-o oarecare măsură, fiii acestuia: Rudolf (1860-1929) - violonist, violist, pianist, profesor, compozitor prolific şi orchestrator (apreciat chiar de P.I.Ceaikovski), prieten cu Ferruccio Busoni şi Arthur Nikisch, fost director al Operei din Berlin; Ottokar (1866-1900), cel mai cunoscut membru al familiei Novaček , violonist - fost component al celebrului cvartet de coarde „Brodsky“ şi al orchestrei „Damrosch“ din New York, compozitor talentat, autor printre altele, al unui Moto perpetuo pentru vioară şi orchestră şi al unui Concert eroic pentru pian si orchestră prezentat în primă audiţie (1896 ) la Berlin de Ferruccio Busoni cu Arthur Nikisch la pupitrul dirijoral; Karl (1868-1929),- violoncelist, sef de partidă în orchestra Operei din Budapesta şi Victor (1875-1914) - violonist, laureat al Premiului „Robert Schumann“ (Leipzig), solist concertist (a concertat şi pe scena Ateneului Român din Bucureşti (1895), fost concert maestru al Filarmonicii din Helsinki şi consultantul lui Sibelius pentru Concertul de vioară al acestuia. Până când destinul artistic al fiecăruia nu i-a despărţit de familie, de o mare apreciere, la Timişoara, Budapesta sau Karlovy Vary s-au bucurat producţiile cvartetului intitulat „Kammermusikvereinigung Familie Novaček“.

Muzicieni oaspeţi ai Societăţii filarmonice din Timişoara au fost invitaţi să concerteze de-a lungul anilor, foarte mulţi, şi, de reală notorietate. De aceea nu ne putem permite decât o enumerare selectivă: David Popper (1873), Hubay Jenö alias Eugen Huber (1876), Pablo de Sarasate (1877), Henryk Wieniawski (1877), Joseph Joachim (1879), Johannes Brahms (1879), Leopold Auer (1881), František Ondriček (1893), Jan Kubelik (1900), Gheorghe Dima (1902), Dimitrie Popovici der Bayreuther (1902), Bela Bartok (1906), Lucia Cosma (1907), surorile suedeze Walborg şi Sigrid Svärdström (1911). O apariţie plină de pitoresc pe scenele de concert din Timişoara şi Arad, dar şi admirabilă din punct de vedere artistic a constituit-o corul „Suomen Laulu“ al universitarilor din Helsinki (1906). Sosesc la Timişoara muzicieni aduşi de diverşi impresari sau invitaţi de diferite societăţi sau organisme locale. Începând din anul 1921 şi până în 1943, George Enescu va concerta în oraşul de pe Bega nu mai puţin de 12 ori. Iată ce scria „Temeswarer Zeitung“ (25 mai 1921) despre debutul timişorean al lui George Enescu: De ani de zile… de când ne-au vizitat cei mai mari artişti, n-am mai ascultat un asemenea violonist ca George Enescu, care, ieri seara, în sala mare a Casinoului Militar i-a condus pe ascultătorii săi până la extaz, prin arta sa deosebită… In interpretarea viorii Maestrului, lucrările lui Nardini, Kreisler, Perpetuum mobile al lui Ottokar Novaček, Romanţa în Fa major de Beethoven renasc la o viaţă nouă prin măiestria arcuşului său.

 ...