Casa Corpului Didactic Tulcea

Casa Corpului Didactic Tulcea

Share

Casa Corpului Didactic Tulcea
Tulcea, Alunișului nr.7

Photos from Casa Corpului Didactic Tulcea's post 20/05/2026

Casa Corpului Didactic Tulcea a organizat marți, 19 mai 2026, atelierul județean de dezvoltare profesională cu tema „Înființarea centrelor de documentare și informare (CDI) în unitățile de învățământ”, destinat bibliotecarilor școlari și responsabililor centrelor de documentare și informare (CDI) din județul Tulcea.
Activitatea, desfășurată în format online, a avut ca scop sprijinirea școlilor în procesul de amenajare și funcționare a centrelor de documentare și informare, precum și informarea participanților privind condițiile necesare pentru înființarea unui CDI.
Activitatea metodică a fost susținută de Veronica-Gabriela Geambașu, formator și responsabil CDI la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tulcea.
În cadrul atelierului au fost abordate următoarele teme:
• rolul centrului de documentare și informare în dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor și în formarea culturii informaționale;
• activități pedagogice și interdisciplinare desfășurate în CDI: cercetare documentară, verificarea surselor, proiecte educaționale, dezbateri și activități de promovare a lecturii;
• etapele elaborării proiectului de înființare și condițiile necesare organizării unui CDI (amenajarea, organizarea modulară a spațiului CDI, dotarea, gestionarea resurselor documentare și educaționale);
• rolul directorului și al comunității educaționale în dezvoltarea și funcționarea CDI.
Evenimentul a evidențiat rolul CDI ca spațiu educațional modern, cu funcție pedagogică activă, în care elevii își dezvoltă competențe de căutare, selectare și utilizare critică a informației, competențe de comunicare, lucru în echipă și autonomie în învățare, prin activități
interdisciplinare și proiecte educaționale.
La activitate au fost prezenți 34 de bibliotecari școlari, responsabili CDI, directori din unități de învățământ din mediul urban și rural al județului Tulcea, interesați de dezvoltarea unui centru de documentare și informare.
Atelierul a fost coordonat de Casa Corpului Didactic Tulcea, reprezentată de prof. Gabriela Nichifor în calitate de director și prof. metodist Carmen-Gabriela Bumbac, coordonator CDI/biblioteci școlare.

Want your school to be the top-listed School/college in Tulcea?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Tulcea
820203

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00