PsihoNoi2

This boy... 🩵🤍

Love yourself, love ourselves. Stay Alive 🐉 #yourlifeisalwaysworthliving #youarenotalone #imaginedragons . . . . . . 🔗: tandon_rebecca

Nu port halat, dar lucrez zilnic cu durerea, cu fricile și cu speranțele oamenilor. Nu ofer rețete, ci spațiu și prezență. Uneori doar tăcere. Alteori întrebări care dor.
Nu vindec. Nu repar.
Doar însoțesc oameni prin grădinile lor interioare – uneori pline de spini, alteori de flori uitate.
Ascult și simt ce nu se spune. Așez cu grijă dureri pe care nu le mai poate ține trupul.
Am învățat ani la rând, dar cel mai mult am învățat din tăceri. Din priviri. Din lacrimile care nu cer soluții, ci prezență.
Sunt psiholog.
Și poate mai mult decât orice, sunt un om care crede în oameni.
În puterea lor de a se regăsi, de a se ridica, de a iubi din nou viața.
A fi psiholog nu înseamnă doar să știi „ce să spui”, ci să fii acolo – autentic, implicat, atent, să simți! E o profesie, dar și un fel de a fi.

La mulți ani tuturor celor care țin în palme suflete, cu blândețe și curaj! 💔➡️❤️➡️💗

‼️Pentru părinții care își duc copiii la psiholog/psihoterapeut

Tot scriu la aceste lucruri de vreo doua saptamani. Tot ma razgandesc daca sa le las in “lume” sau nu! De ce ma tot (ras)gandesc? Pentru ca sunt informatii delicate care pot atinge multe parti din adulti si nu as vrea sa ranesc pe cineva cu ele, dar ca in orice proces terapeutic, uneori disconfortul descoperiririi unor ganduri, emotii, reactii e cel mai bun deblocaj sau pas spre constientizare, am zis sa le las totusi aici cu increderea ca fiecare isi ia ce are nevoie din randurile de mai jos!😊

💥De ce e nevoie si de adulti cand lucram cu copiii?

In primul rand avem nevoie de adultii principali din viata copiilor in terapie pentru ca ei sunt cele mai importante figuri interne ale copilului. Exista substitute, dar tot parintii sunt cei mai importanti! Iar ca procesul de terapie al copilului sa fie unul in care schimbarile copilului sunt asezate la nivel intern in mod durabil si nu doar in contexte limitate, e nevoie de parinti!

Abordarile in terapia copilului sunt diverse, dar niciuna nu exclude adultii. Copiii nu traiesc intr-un vid. Copiii traiesc langa adulti, iar parintii reprezinta cele mai impotante figuri de atasament, dar si fiintele cu cel mai mare grad de influenta asupra copiilor!

Cand parintii participa la terapie (bilunar, lunar, macar o data la trei luni, macar din cand in cand ca uneori, da, e nevoie sa tragem de ei), ei pot intelege nevoile emotioanle ale copilului lor. Dar le pot intelege dincolo de tot ce isi imagineaza adultul ca are nevoie un copil, sau dincolo de tot "binele" pe care il fac pentru copii (si adesea binele e reprezentat de scoli scumpe, haine scumpe, vacante spectaculoase, jucarii colorate – un bine extrem de important, dar pe care, cel mai adesea, adultii nu l-au primit cand erau copii).

Apoi, fie ca ne place sau nu, copiii ne poarta parti din noi si le arata complet involuntar. Aici, adultii pot lua asta ca un mesaj clar pentru ei sau se pot arici si pot face un tantrum: cauta justificari, explica cm viata lor a fost mult mai grea, cer justificari "stiintifice" daca au stricat copilul, incearca sa justifice orice alegere! Terapeutul nu este decat un ghid care faciliteaza un spatiu de invatare si conectare. Atat! Terapeutul nu este un Dumnezeu. Un guru. Este un om care a adunat niste informatii din lumea interioara a copilului (da, poate nu sunt cele pe care le asteapta parintii), le pune pe masa, iar adultii fac ce isi doresc mai departe cu ele! Nu trebuie sa asculte cineva de psiholog! Evident, recadram de ce ne intalnim. Care e scopul? Ce vrem sa obtinem din terapia copilului sau a familiei, sau din intalnirile cu parintii/copilul?

De ce nu facem terapie doar cu copiii? Pentru ca un copil vine la terapie insotit, adica are in spate o poveste, niste relatii, aduce cu el felul in care a fost inteles sau nu, modul in care se simte sau nu iubit. Si aporape mereu, centrul povestii este reprezentat de parinti (indiferent ca ne place sau nu). Si mai ales copiii aduc in intalnirile de joaca preicolul relatiei dintre el si parinte pe care adesea il percepe ca fiind ceva ce face ca el sa piarda relatia cu parintele. Si relatia cu parintele este vi-ta-la pentru un copil. Si nu spun asta dintr-un spatiu de invinovatire, eu stiu clar ca fiecare parinte face tot ce poate mai bine. Absolut tot. Si vad asta zilnic! Dar terapia copilului inseamna sa ne asezam noi, adultii, simbolic, pe canapea si sa ne uitam la noi insine. Terapia copilului este, in principal, despre asta! Abia apoi este despre copilul care trebuie sa … sau ne-ar placea sa ii fie mai usor in contextele x si y.

Da, copiii au un spatiu (cabinetul) si un adult (terapeutul) care ofera siguranta! Un spatiu in care copiii isi dau voie sa fie ce/cine sunt si sa aduca ce poarta cu ei. In forma specifica lor - adesea a jocului. Da, si jocul acela din terapie, nu e doar joc! Aud adesea, am mers la alt terapeut si doar se juca. Foarte bine facea! Dar copiii aduc in cabinet un intreg climat familial. Daa, e nevoie de mult curaj al adultilor ca sa isi aduca copiii la terapie! Mult de tot! Dar in acelasi timp sa nu uitam ca un copil, aduce la terapie si pe mama si pe tata si poate si pe bunici.

Da, lucram mult cu copiii. Dar nu putem fara sa ne ducem spre adulti. Pentru ca astfel lucrul cu copilul e limitat. Copilul nu e autonom emotional. El are nevoie de co-reglaj. Cum sa ma reglez emotional langa cineva care nu isi da voie sa simta emotii? Ma pot regla doar langa cineva care simte emotii. Si mai pot regla doar emotiile pe care mama sau tata isi dau voie sa le simta. Daca mama nu isi da voie sa simta furia, e greu sa ma "linistesc" langa ea. Dar mama e nevoie sa simta furia autentic, nu sa izbucneasca un bulgare de furie adunat in ultima luna! Daca tata e doar "strong" cm sa merg la el si sa ii spun ca nu pot, imi este frica, imi este rusine?

Si oricat de multe schimbari ar invata la nivel teoretic un copil (si copiii invata multe), schimbarile sunt mici daca mediul ramane la fel! Poate "mici" va sperie, dar asa e! Sau poate cand cititi "schimbari" va ganditi la chestii elementare: nu avem spatiu - ca sa nu se mai bata fratii - ne trebuie o casa mare - dar nu avem bani - deci nu putem face schimbari!
Cand noi, terapeutii, vorbim de schimbare, ne referim adesea, sa schimbam locul din care ne ducem in unele interactiuni cu copiii. dar ca sa schimb locul, trebuie sa vad in ce loc stau! Si "sa vad" e partea cea mai dificila din tot contextul!

Si observ cm tatii si mamele se dau peste cap sa caute cele mai bune scoli sau gradinite pentru copii, cea mai sanatoasa mancare, cel mai bun pediatru, etc. , dar schimbarile vin din felul in care noi adultii alegem sa ascultam, sa auzim, sa reactionam, sa fim in relatie cu copiii! De acolo e schimbarea! Nu e nici din scolile scumpe, nici din vacantele pe masura orelor de avion, nici pe petrecerile fastuoase de copii!

Ce observ in practica mea e acest fapt: cand parintii sunt la terapie cu copilul (si asta inseamna sa vina la propunerile mele de sedinte, sa se aseze in jocurile noastre plictisitoare de pe covor, sa asculte copilul fara sa se justifice, sa impartaseasca despre el) spatiul dintre copil si parinte se transforma intr-un spatiu mai bland, mai clar, mai conectat, mai sigur, Pentru ambele parti!

Nu e usor deloc sa fii parinte. Si e de un milion de ori, imi imaginez, mai cumplit, sa afli ca intr-o forma sau alta ca si tu, parintele, contribui la durerea copilului tau! Si da, poate cuvantul durere va face sa ridicati din sprancene, dar copiii au dureri. Ok, poate nu mor de foame, nu dorm in frig, nu le lipseste nimic. Dar aceste dureri sunt nevoi de baza si nu am mai vorbi despre nevoi emotionale, daca nevoile de baza ar lipsi. Si daca nevoile de baza ar lipsi, in nici un caz nu ai veni la psiholog, nu-i asa?

💥Si am pomenit despre pierderea relatiei. Cum si cand percep copiii ca isi pierd relatia cu parintele?

😶Experimentand sentimente de vinovatie si confuzie – si aici ne putem gandi la cm copilul simte ca din cauza unor comportamente este rau si asa parintii nu il mai iubesc! E nevoie sa fim consecventi si clari in limite si consecinte. Si mai ales onesti cu copiii!

😶Furie si comportamente opozante – uneori copiii sunt sfidatori, opozanti, il iau pe dragonul “NU” in brate pentru ca experimenteaza abandonul emotional. Cum ii abandonam emotional pe copii? Incercand sa le explicam de ce nu e ceva corect, dar intr-un mod foarte sincer, cu cuvinte de om mare (ok, poate vrei sa auzi ceva ok, dar e nasol ca ai facut asta si grav si asa ceva nu se face. Ai vazut tu pe cineva ca face asta?), cand nu ii ascultam activ, ii intrerupem si le dam lectii de viata continue si nesfarsite, le invalidam emotiile (asta nu e un motiv sa te superi, nu ai de ce sa fii trist/ sa plangi, etc.), suntem prezenti fizic, dar suntem cu capul in telefon sau traversam perioade de stres puternic, nu manifestam gesturi de afectiune pentru ei, conditionam afectiunea (daca iei 10 esti tare bun si eu sunt tare mandru de tine, cand esti cuminte sunt tare fericita, etc.), asteptari rigide sau prea mari, ii comparam, etc.

😶Elementul compensatie – unii copii incearca din rasputeri sa fie cuminti, buni, perfecti, impecabili ca sa nu se supere pe ei parintii ca sa primeasca aprobarea lor. Prin aprobarea adultilor importanti, copilul intelege ca e iubit (doar asa).

😶Dificultati sociale - unii copii care au probleme de relationare cu co-varstnicii au, de fapt, nevoia de a fi vazuti si auziti, complet neimplinita.

😶Tristete sau retragere emotionala – si aici observam acei copii cumva “visatori” sau extrem de retrasi, tacuti.

😶Comparatiile – pe scurt blocheaza dezvoltarea stimei de sine.

Pe scurt, e minunat sa le oferim copiilor o viata plina de experiente frumoase, dar e important sa nu uitam ca aceste experiente frumoase pot fi inmagazinate complet sanatos dintr-un loc in care adultii reusesc sa ii primeasca pe copiii lor cu multa curiozitate, deschidere si flexibilitate si mai ales sa se uite la emotiile lor (adultii la ale lor)!

🙂Si sa nu uitam ca un copil e cel mai bun detectiv din Univers! Observa tot, indiferent de cat de frumos ii povestim noi despre ce e bine sa faca si cm e bine sa fie! Si nu, nu trebuie sa fim perfecti! E nevoie sa fim doar onesti cu noi insine si sa vedem care e locul din care insotim copilul in calatoria noastra! Si da, locul poate fi mereu schimbat, mereu ingrijit, indiferent ca uneori peste el se mai abat si intemeperii pe care nu le putem controla!

Pe curand! ❤️

Deoarece rezultatele studiilor de specialitate sunt tot mai îngrijorătoare, astăzi am ales să vorbim, pe scurt, despre 𝐟𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞: 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, 𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒔̦𝒊 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒂 𝒅𝒆 𝒂𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆𝒏𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆. 👩🧑❤️
𝐂𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐧𝐢𝐝𝐢𝐚𝐥, 𝐢̂𝐧𝐫𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐦 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐱𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢❗️
𝐀𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̦𝐚 a fost întotdeauna o perioadă de transformare profundă, o punte între copilărie și maturitate marcată de descoperiri, întrebări și nesiguranțe. Totuși, adolescenții zilelor noastre se confruntă cu un set de frământări care, deși seamănă în esență cu cele ale generațiilor anterioare, sunt amplificate de un context social și tehnologic în continuă schimbare. 🤯
Vom enumera cauzele principale ce le dau bătăi de cap adolescenților, cu scopul de a ne ajuta să-i înțelegem mai bine și a le oferi suportul necesar pentru a depăși cu bine această perioadă.
‼️ 𝑷𝒓𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆𝒂 𝒓𝒆𝒕̦𝒆𝒍𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒆
𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 „𝑎𝑑𝑎̆𝑢𝑔𝑎𝑡”, 𝑐𝑖 𝑜 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐𝑒. 𝐴𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑖 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑐𝑢 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡 𝑓𝑖𝑙𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑟𝑒𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑖𝑎𝑟 𝑣𝑎𝑙𝑖𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑒𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖 𝑢𝑛 𝑐𝑟𝑖𝑡𝑒𝑟𝑖𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑒𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒. 𝐴𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑑𝑒 „𝑎 𝑓𝑖 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡” 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑎𝑛𝑥𝑖𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖, 𝑑𝑒𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑜 𝑠𝑡𝑖𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎̆..
‼️ 𝑪𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒇𝒓𝒂𝒈𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒕𝒂̆
𝐼̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑥𝑎̆, 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑟𝑢𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎̆𝑟𝑖 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡, 𝑐𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑡̦𝑖𝑛. 𝐼̂𝑛𝑐𝑒𝑟𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎-𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖 𝑏𝑟𝑢𝑖𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖, 𝑠𝑡𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑙𝑖𝑝𝑠𝑎 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑟𝑒 𝑐𝑙𝑎𝑟𝑒. 𝐼̂𝑛 𝑝𝑙𝑢𝑠, 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑔𝑒𝑛 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑜𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖, 𝑜 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑖𝑡𝑎̆ 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑝𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑟𝑎̆𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛 – 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎̆𝑐𝑎𝑡𝑒, 𝑛𝑢 𝑣𝑖𝑛 𝑚𝑒𝑟𝑒𝑢 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖.
‼️ 𝑷𝒓𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆𝒂 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒏𝒕̦𝒆𝒊
𝑁𝑜𝑡𝑒𝑙𝑒, 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑒𝑛𝑒𝑙𝑒, 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑢/𝑓𝑎𝑐𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑝𝑒𝑠𝑒 𝑝𝑒 𝑢𝑚𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑖̂𝑛 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡. 𝐼̂𝑛 𝑙𝑜𝑐 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑣𝑒𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑟𝑖𝑡𝑚𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟, 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖 𝑠𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑑𝑖𝑝𝑙𝑜𝑚𝑒 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎𝑙𝑖𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑥𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎̆. 𝐹𝑟𝑖𝑐𝑎 𝑑𝑒 𝑒𝑠̦𝑒𝑐 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑛𝑡𝑎̆, 𝑖𝑎𝑟 𝑏𝑢𝑟𝑛𝑜𝑢𝑡-𝑢𝑙 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑓𝑒𝑛𝑜𝑚𝑒𝑛 𝑟𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖.
‼️ 𝑵𝒆𝒗𝒐𝒊𝒂 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒆𝒙𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒂̆
𝐼̂𝑛 𝑐𝑖𝑢𝑑𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒, 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖 𝑠𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑖. 𝐶𝑜𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒, 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑒 𝑎𝑑𝑒𝑠𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑖 𝑎𝑝𝑎̆𝑠𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒. 𝑁𝑒𝑣𝑜𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡̦𝑖, 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑠̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑢𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖. 𝐹𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛 𝑟𝑒𝑎𝑙 – 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒𝑖, 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎𝑢 𝑎 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟 – 𝑎𝑐𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖 𝑟𝑖𝑠𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑜𝑙𝑒𝑧𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑢𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑑𝑖𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒.
𝑪𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒇𝒂𝒄𝒆⁉️
𝑨𝒔𝒄𝒖𝒍𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂̆, 𝒆𝒎𝒑𝒂𝒕𝒊𝒂, 𝒔𝒑𝒂𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒆𝒙𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒊̂𝒏𝒄𝒖𝒓𝒂𝒋𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒂𝒖𝒕𝒆𝒏𝒕𝒊𝒄𝒂̆ 𝒑𝒐𝒕 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒅𝒊𝒇𝒆𝒓𝒆𝒏𝒕̦𝒂. Adolescenții nu au nevoie de perfecțiune, ci de adulți care să fie acolo, să nu îi judece și să le ofere sprijin real, chiar și atunci când pare că resping totul. Într-o lume care îi solicită din toate părțile, ei au nevoie mai ales de răbdare, înțelegere și timp.
Adolescenții zilelor noastre sunt mai conectați ca oricând, dar uneori și mai singuri. Adevărata provocare nu este doar să ținem pasul cu ei, ci 𝒔𝒂̆ 𝒍𝒆 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊𝒎 𝒓𝒆𝒑𝒆𝒓𝒆 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒔𝒆, 𝒔𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝒔̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂-𝒔̦𝒊 𝒈𝒂̆𝒔𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒖𝒍 𝒅𝒓𝒖𝒎. 𝑪𝒖 𝒆𝒎𝒑𝒂𝒕𝒊𝒆, 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒄𝒆𝒓𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕, 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂 𝒇𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒕𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒐𝒓 𝒊̂𝒏 𝒑𝒂𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒎𝒂𝒕𝒖𝒓𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆, 𝒏𝒖 𝒊̂𝒏 𝒐𝒃𝒔𝒕𝒂𝒄𝒐𝒍𝒆.
Astăzi, ☕ cu 🌞 pe care s-o beți alături de copiii/adolescenții voștri. 🩷🩵